Vladislav Gribincea se vrea președinte al Curții Supreme de Justiție

Judecătorul Vladislav Gribincea și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ). Pentru conducerea instanței supreme candidează și Stela Procopciuc, care în prezent exercită interimatul funcției.

Cele două candidaturi urmează să fie examinate de Plenul CSJ în ședința din 8 octombrie. Candidații își vor prezenta viziunile privind realizarea mandatului, după care judecătorii instanței supreme vor vota, scrie bizlaw.md

Potrivit Regulamentului cu privire la organizarea și funcționarea CSJ, orice judecător al instanței supreme își poate înainta candidatura pentru funcția de președinte. Cererea trebuie depusă cu cel puțin cinci zile înainte de ședința Plenului și trebuie să fie însoțită de viziunea candidatului privind realizarea mandatului.

În urma votului, Consiliului Superior al Magistraturii vor fi propuși candidații care obțin cel puțin trei voturi. Hotărârea Plenului, CV-urile și viziunile candidaților propuși vor fi expediate CSM în cel mult trei zile de la adoptarea hotărârii.

Pentru funcția de vicepreședinte al CSJ nu a fost depusă nicio candidatură.

În ultimii ani, Curtea Supremă de Justiție a fost condusă de președinți interimari. În prezent, funcția este exercitată interimar de Stela Procopciuc.