
Mii de familii din municipiul Chișinău, vor rămâne, timp de două zile, fără apă la robinet. Potrivit S.A. „Apă-Canal Chișinău”, deconectările au loc din cauza unor lucrări planificate. Intervențiile vor afecta consumatori din sectoarele Râșcani și Buiucani, din comuna Grătiești și din satul Budeștii Noi.
Prin urmare, în Budeștii Noi, apa va lipsi miercuri, 7 octombrie, în intervalul 09:00 și 20:00.
În legătură cu lucrările planificate la apeduct, în Râșcani, Buiucani și Grătiești, apa va fi oprită de miercuri, 7 octombrie, ora 09:00, până joi, 8 octombrie, ora 17:00.
În sectorul Râșcani vor fi afectați locuitorii de pe străzile: Socoleni (nr. 11-23, 12-18), Iazului, Cucorilor, Doina (nr. 104-156, 191-203), Ankara, Mirceşti, V. Harea, Domniței, Ipotești, Voluntar Filip Lupaşcu, Valea-Albă, Memoriei, Zamolxe, Voluntar Grigore Vîrtosu, T. Panfile, Astronom N. Donici, Timoșenco, A. Belski, Berzarin, F. Tolbuhin, Ihil Șraibman, Chișinăului 5 (Metro), șos. Balcani 7, Calea Orheiului 130 (Arena Chișinău), P. Babălat, A. Ciurunga, V. Roșca, E. Loteanu, Academician Eugen Coșeriu, S. Berejan, V. Țipordei, C. Constantonov, D. Gheorghița, N. Corlateanu, L. Istratii, P. Leșcenco, O. Vrabie, Primar Gherman Pântea, S. Rădăuțanu, A. Barbu, N. Dimo (nr. 29-31, 32) și Studenților (nr. 10/1, 11).
În sectorul Buiucani apa nu va fi furnizată pe străzile Milano, Călărași, Torino și Bariera Sculeni. Întreruperea vizează și consumatorii din comuna Grătiești.
Consumatorii sunt rugați să-și facă rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Mii de familii din municipiul Chișinău vor rămâne, timp de două zile, fără apă la robinet apare prima dată în Realitatea.md.