Lucrurile s-ar fi putut opri aici, într-o rubrică medicală oarecare, dacă tânăra nu ar fi lucrat la un institut cu un nume care nu îndeamnă la seninătate – Institutul de Cercetare Anti-Ciumă din Irkutsk.
Anti-ciumă, desigur, nu pro-ciumă, dar parcă tot nu sună liniștitor.
Institutul nu fabrică, prin definiție, ciumă pentru export și nici nu stă, cum ne-ar putea sugera imaginația, cu eprubetele deschise pe pervaz, așteptând un curent de aer mai zdravăn. Cercetează boli periculoase, printre care și Yersinia pestis, bacteria care a făcut carieră în istoria omenirii sub numele sonor de ciumă.
Numai că, atunci când o angajată a unui asemenea institut moare de o boală respiratorie fulminantă, iar autoritățile pun aproape 200 de oameni sub observație și mai multe spitale intră în carantină, până și cetățeanul cel mai lipsit de imaginație își permite o întrebare, una mică.
Nu cumva?… Ni se spune că nu.
Ni se spune că femeia a murit de „pneumonie de origine necunoscută” și că probele nu au demonstrat prezența bacteriei ciumei. Foarte bine, dar de ce aproape 200 de oameni sunt urmăriți?
Răspunsul medical este simplu și, trebuie spus, perfect rezonabil, pentru că, atunci când există chiar și suspiciunea unei expuneri la un agent biologic grav, sănătatea publică identifică contacții, îi supraveghează, izolează unde este cazul și verifică. Cu alte cuvinte, carantina nu dovedește existența ciumei, ci existența prudenței.
Dar totuși, există acest totuși de care nu scăpăm.
OPINIE. Eliza Ene Corbeanu: Din Rusia, cu ciumă
Fiindcă institutul de la Irkutsk nu cercetează gastrita, ci unul dintre microorganismele cele mai temute din istorie, iar țara în care se află institutul nu are, nici ea, un trecut cu totul banal în materie de cercetare biologică.
Uniunea Sovietică a avut un amplu program de arme biologice și aici nu este o teorie de pe internet, sau o poveste americană inventată. Este un fapt istoric documentat, potrivit căruia, în timpul Războiului Rece, cercetătorii sovietici au studiat agenți biologici capabili să fie transformați în arme, printre microorganismele de interes aflându-se și ciuma noastră Yersinia pestis.
Știința are uneori o mare lipsă de tact, mai ales când o bacterie mortală poate fi obiect de cercetare medicală și obiect de interes militar. I se spune cercetare cu dublă utilizare.
Cu alte cuvinte, o descoperire care te ajută să înțelegi cum să oprești un agent patogen te poate ajuta să înțelegi cum să-l faci mai eficient.
De ce, așadar, există în Rusia un institut care lucrează cu ciuma?
Răspunsul simplu este că ciuma încă există. Sunt zone ale lumii în care bacteria trăiește în populații de rozătoare și se transmite prin purici (vezi Siberia, Mongolia sau Asia Centrală).
În iulie 2025, de pildă, un tânăr din Arizona a murit după o pneumonie extrem de agresivă, iar testele PCR și apoi culturile bacteriene au confirmat prezența Yersinia pestis.
Așa arată, în lumea reală, un caz demonstrat. În Siberia, însă, lucrurile par să se petreacă într-o lume paralelă.
Inițial, au apărut relatări potrivit cărora tânăra cercetătoare ar fi avut un incident la locul de muncă, în urma căruia un recipient s-ar fi spart, dar autoritățile ruse au negat existența unui asemenea accident.
Iar cum Rusia nu este tocmai țara care și-a construit prestigiul internațional pe excesul de comunicare sinceră, teoriile conspirației curg șiroaie.
Long story, short, dacă Moscova recunoaște ceva, înseamnă că situația este gravă, dacă neagă, înseamnă că situația este și mai gravă, dacă nu spune nimic, evident că ascunde.
Dar să revenim la bacterie.
OPINIE. Eliza Ene Corbeanu: Din Rusia, cu ciumă
Ciuma pneumonică este o boală extrem de gravă, iar netratată, poate fi fatală. O analiză publicată în revista Emerging Infectious Diseases, pe baza a peste o mie de cazuri raportate între 1946 și 2017, a estimat mortalitatea la aproximativ 98% în rândul bolnavilor netratați.
Să spunem că autoritățile au înțeles imediat gravitatea situației și au pus zeci sau sute de oameni sub observație și să mai spunem că, din motive politice, au decis să nu recunoască public.
Scenariul este posibil, dar posibil este unul dintre cele mai periculoase cuvinte. Și întâlnirea cu un extraterestru este posibilă, însă asta nu înseamnă că ar trebui să-i rezervăm deja o cameră la hotel.
Și mai este ceva ce face liniștea mai greu de administrat, pentru că la granița Europei se poartă un război, iar noi intrăm în al șaptelea an de la COVID cu o reziliență pandemică vizibil mai șubredă decât ne place să credem.
Am rămas cu oboseala, cu neîncrederea, cu reflexul de a suspecta, iar în fața unui agent biologic, primul lucru care se răspândește este povestea.
Adevărul este că Rusia nu se află într-o perioadă de pace tihnită, cu savanți retrași în laboratoare și diplomați preocupați de schimburi culturale.
La granița noastră se poartă un război care nu dă semne că ar fi intrat într-o fază decorativă, ceea ce schimbă felul în care privim un laborator care lucrează cu agenți biologici periculoși.
Dar…noi să fim sănătoși!