CBS News: Israelul ar fi putut doborî avionul FlyDubai, dacă continua zborul spre Tel Aviv

Israelul putea doborî avionul FlyDubai, dacă își continua zborul spre Tel Aviv, relatează CBS News, cu referire la surse.Publicația notează că după ce a pierdut din înălțime, forțele armate au încercat să contacteze piloții, apoi avioanele de vânătoare au decolat.

Spațiul aerian israelian a fost închis. Aeronavele au fost rechemate doar după ce avionul s-a întors spre Arabia Saudită.

Conform jurnaliștilor, dacă aparatul de zbor s-ar fi apropiat prea mult de graniță, avioane de vânătoare ar fi fost trimise în spațiul aerian iordanian pentru recunoaștere. Sarcina lor principală ar fi fost să se apropie cât mai mult posibil de avionul de linie și să observe ce se întâmplă în cabină și în compartimentul pasagerilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Dacă ar fi detectat panică și ar fi ajuns la concluzia că avionul fusese deturnat, militarii i-ar fi contactat imediat pe ministrul Apărării și pe prim-ministru, potrivit newsweek.ro.

Protocolul dictează că, dacă un avion deturnat se îndreaptă spre Israel, acesta trebuie neutralizat. Decizia ar fi trebuit să fie luată de prim-ministrul Benjamin Netanyahu. Doborârea avionului ar fi părut o opțiune mai bună decât prăbușirea avionului peste o clădire aglomerată sau în aeroport, ceea ce ar fi putut duce la mult mai multe victime.

Săptămâna trecută, un avion FlyDubai a aterizat de urgență în Arabia Saudită, după ce unul dintre piloți și-a înjunghiat colegul și ar fi vrut să prăbușească aeronava.

Articolul CBS News: Israelul ar fi putut doborî avionul FlyDubai, dacă continua zborul spre Tel Aviv apare prima dată în Realitatea.md.