Marta Kos, la Moldova 1: R. Moldova ar putea adera la UE până în 2030. Ce măsuri de protecție propune Bruxelles-ul în caz de derapaje

Ce a făcut Republica Moldova în ultimii 2-3 ani este de neimaginat, a declarat comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, subliniind că performanțele excelente ale Chișinăului confirmă realismul obiectivului de aderare la Uniunea Europeană până în 2030. Într-un interviu pentru Moldova 1, Marta Kos a subliniat că Republica Moldova livrează reforme în condiții extrem de dificile, marcate de ingerințe ale Rusiei, iar fermitatea cetățenilor și autorităților moldovene oferă toate argumentele pentru ca țara noastră să finalizeze negocierile în 2028, dacă ritmul reformelor va fi menținut.