VIDEO Messi și-a încheiat cariera la naționala Argentinei după 21 de ani

Lionel Messi a disputat ultimul meci pentru naționala Argentinei, în victoria cu 3-0 împotriva Beninului. Fotbalistul de 39 de ani a marcat din penalty și a oferit pasele decisive la celelalte două goluri, scrie News.ro

Messi și-a încheiat astfel cariera internațională după 21 de ani, 208 meciuri și 126 de goluri. Cu Argentina, el a câștigat două trofee Copa América și Cupa Mondială din 2022.

Peste 85 000 de spectatori au asistat la meciul de adio de la Buenos Aires. După partidă, Messi și-a luat rămas-bun de la suporteri.

„Vreau doar să vă spun că vă iubesc, că o să-mi fie dor de voi şi că îi sunt recunoscător lui Dumnezeu că sunt argentinian”, a declarat Messi.

Fotbalistul își va continua cariera la Inter Miami, cu care are contract până în 2028.