
Deputații socialiști inițiază procedura de revocare a guvernatoarei Băncii Naționale, Anca Dragu. Deputații susțin că este necesar control parlamentar asupra instituției.
Deputații Petru Burduja și Bogdan Țîrdea au anunțat că pregătesc un proiect de rezoluție în acest sens. Totodată, parlamentarii afirmă că vor cere speakerului examinarea chestiunii în plen.
Deputații justifică inițiativă prin rezultatele politicii monetare a BNM, creșterea nivelului inflației până la nivelul de 7,2%, peste prognoza emisă în februarie 2025, majorarea ratei de bază și scumpirea creditelor.
De asemenea, socialiștii consideră că remunerarea conducerii BNM nu corespunde cu performanța înregistrată.
„Nu punem la îndoială independența BNM. BNM trebuie să fie independentă, dar trebuie să fie responsabilă pentru deciziile pe care le ia și rezultatele pe care le oferă societății”, a declarat Petru Burduja.
Deputații și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la modificările propuse la statutul BNM. În opinia lor, măsura ar putea limita excesiv capacitatea Parlamentului, Guvernului și a altor instituții ale statului de a evalua public deciziile băncii centrale.
Articolul Socialiștii inițiază procedura de revocare a Ancăi Dragu. Vor control parlamentar asupra BNM apare prima dată în Realitatea.md.