Companiile, start-upurile, universitățile, organizațiile de cercetare, autoritățile publice și ONG-urile din România pot accesa finanțări europene pentru proiecte de inovare digitală în sănătate, energie și mobilitate.
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a anunțat deschiderea Apelului de Sprijin Financiar pentru Terțe Părți, în valoare totală de 7,55 milioane de euro, derulat prin proiectul european SYSTEMEU.
Apelul rămâne deschis până la 16 noiembrie 2026.
„Entitățile din întreaga țară pot accesa finanțări de până la 2,2 milioane de euro pentru proiecte care duc soluțiile digitale din faza de prototip până la lansarea pe piață”, potrivit MEDAT.
Cine poate solicita finanțarea
România participă în SYSTEMEU la nivel național, „ceea ce înseamnă că orice companie, start-up, universitate, organizație de cercetare, autoritate publică sau organizație non-guvernamentală, cu sediul în România, poate face parte dintr-un consorțiu eligibil, alături de parteneri din celelalte patru regiuni ale proiectului (Bavaria, Castilla y León, Regiunea Norte și Cantonul Tuzla)”.
MEDAT participă în proiect alături de Municipiul Cluj-Napoca și Asociația Cluster de Educație C-EDU.
Finanțarea este destinată proiectelor care dezvoltă soluții digitale pornind de la un prototip deja funcțional și ajung până la produse sau tehnologii validate și pregătite pentru piață ori pentru utilizare în condiții reale.
Sănătate, energie și mobilitate
Sunt vizate trei domenii principale: sănătatea digitală și tehnologiile medicale, rețelele energetice descentralizate, curate și inteligente, precum și sistemele inteligente de transport și logistică.
În total, vor fi selectate între cinci și opt proiecte.
Pentru proiectele mici, finanțarea poate ajunge la 750.000 de euro. Proiectele de nivel mediu pot primi până la 1,1 milioane de euro, iar cele de tip „flagship” pot beneficia de maximum 2,2 milioane de euro.
Proiectele de nivel mediu trebuie să reunească între trei și cinci entități din cel puțin trei regiuni participante și să includă obligatoriu o organizație de cercetare și o companie.
În cazul proiectelor de până la 2,2 milioane de euro, consorțiile trebuie să cuprindă între cinci și opt entități din toate cele cinci regiuni SYSTEMEU și să includă cel puțin o organizație de cercetare, o companie și o autoritate sau organizație din sectorul public.
Start-upurile pot primi finanțare de până la 100%
Ratele de finanțare ajung la 100% în cazul start-upurilor, organismelor publice, ONG-urilor și organizațiilor de cercetare. IMM-urile pot beneficia de o rată de finanțare de până la 70%, iar întreprinderile mari de până la 50%.
O entitate poate participa la mai multe proiecte, însă suma totală primită în cadrul tuturor proiectelor selectate nu poate depăși 600.000 de euro.
Proiectele vor avea o durată de 15 până la 18 luni, iar implementarea este programată să înceapă în februarie-martie 2027.
Toate informațiile despre apel și depunerea aplicației se găsesc pe portalul oficial FSTP.