Litigiul a vizat reglementarea pieței gazelor naturale și măsurile adoptate de autoritățile Republicii Moldova, inclusiv în timpul crizei energetice. Societățile au susținut că aceste măsuri au afectat investițiile lor și au încălcat obligațiile statului prevăzute în Tratatul privind Carta Energiei. Tribunalul a examinat fondul cauzei și nu a constatat nicio încălcare a acestor obligații din partea reclamanților.
Pentru Moldova, acest rezultat înseamnă evitarea unor obligații de plată semnificative și confirmarea faptului că măsurile contestate nu au încălcat standardele de protecție a investițiilor stabilite în tratat. Decizia are o importanță deosebită pentru modul în care statul își îndeplinește responsabilitatea de a proteja consumatorii și de a asigura securitatea energetică și aprovizionarea cu energie, respectând în același timp drepturile investitorilor.
„Republica Moldova are nevoie de investiții în sectorul energetic și de reguli clare, aplicate în mod echitabil. În același timp, autoritățile au responsabilitatea de a proteja consumatorii și de a asigura continuitatea aprovizionării, inclusiv în perioadele de criză. Respingerea acestor cereri reprezintă un rezultat important pentru țara noastră. Mulțumesc echipei Ministerului Energiei, specialiștilor de la ANRE și juriștilor care au contribuit la apărarea intereselor statului”, a declarat ministrul energiei, Dorin Junghiu.
Nici amenda nu va fi restituită
Tribunalul a respins, de asemenea, cererea de restituire a amenzii în valoare de aproximativ 38,45 milioane de lei, aplicată de ANRE societății Rotalin Gaz Trading SRL. Reclamanților li s-a impus să suporte integral cheltuielile de judecată.
Decizia arbitrală este definitivă, cu posibilitatea de a fi contestată în instanțele competente.
The post Moldova nu va plăti despăgubiri în valoare de 471 de milioane de lei appeared first on LOGOPRESS.