L-am întâlnit pe Putin de câteva ori. Formal și informal. Ultima dată, la sfârșitul anului 2019, cu ocazia unei tranzacții care implica o mare bancă rusească.
Recunosc: niciodată nu am putut înțelege până la capăt ce se ascunde în capul și în sufletul acestui om. De fiecare dată părea deschis și prietenos, bine, foarte bine , informat și rațional. La începutul anilor 2000 mi-am făcut o întreagă „carieră” internațională încercând să le explic liderilor lumii cum vedeam eu răspunsul la întrebarea: „Who is Mr. Putin?”
În ochii mei, avea o carieră foarte modestă în KGB. Mai jos decât „Obșcestvo Drujba” de la Dresda putea fi, probabil, doar Mongolia. Departe de prestigiul și influența celor trimiși la New York sau la Londra. O asemenea poziție poate alimenta frustrări profunde și complexe de inferioritate. Lucruri care te marchează pentru toată viața.
Un copil firav, care încearcă să-și depășească slăbiciunile prin judo, într-un mediu în care sportul și lumea interlopă se intersectau. Lupta cu șobolanii prin subsolurile caselor istorice. Părinți istoviți de munci fizice grele, în timp ce, la etajele superioare, alții își etalau luxul și apartenența la elita Leningradului.
În lectura mea, toate acestea au alimentat dorința permanentă de a evada, de a urca la etajele de sus. De a-și face prieteni printre oamenii de artă ai orașului. De a avea un palat istoric drept reședință. De a fi acceptat în lumea celor care, cândva, îl priveau de sus.
Nu-și dorea „mare lucru”: Gazpromul. Dar „Semia” (Familia) a decis altfel: să fie succesorul. Cel mai docil și mai ușor de manipulat, credeau unii. Mulți dintre cei care credeau așa nu mai sunt în viață.
Eu nu prea aveam iluzii. Și totuși, de aici până la un criminal de război părea un drum imposibil.
Crima lui nu este doar împotriva poporului ucrainean. Este și împotriva propriului popor, pe care l-a împins în complicitate cu aceste crime. O societate care va trebui, multă vreme de acum înainte, să se confrunte cu adevărul, cu responsabilitatea și cu prețul acestui război.
Așa că, atunci când îi văd pe unii dintre noi ,căci încă sunt printre noi , cântând osanale „marelui conducător”, mă cuprinde furia.
Ce neoameni a mai născut acest pământ!
Ion Sturza, ex-premier