
57 de școli din Republica Moldova au fost dotate cu laboratoare digitale care le permit elevilor să studieze fizica, chimia și biologia prin experimente și măsurători realizate chiar de ei. Pentru ca noile echipamente să fie integrate în procesul de predare, circa 100 de profesori și experți curriculari au participat, pe 6 și 7 octombrie, la ateliere practice organizate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Instituțiile de învățământ au primit dispozitive LabDisc în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității educației” (EQIP), implementat de MEC cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale.
În cadrul instruirilor, profesorii au învățat să utilizeze senzorii, să colecteze date și să analizeze rezultatele prin intermediul aplicației GlobiLab X. Astfel, elevii vor putea verifica prin experimente formule și fenomene studiate la ore, compara rezultatele măsurătorilor și formula propriile concluzii.
Prima zi a fost dedicată profesorilor de fizică. Aceștia au realizat experimente privind căderea liberă, undele sonore, rezistența electrică, legile gazelor și măsurarea temperaturii, parcurgând toate etapele unei lucrări de laborator, de la pregătirea experimentului până la interpretarea datelor.
Pe 7 octombrie, profesorii de biologie și chimie au lucrat cu aplicații specifice disciplinelor lor. Printre activități s-au numărat titrarea acido-bazică, precum și analiza calității apei, solului și aerului.
„Ne dorim ca elevii să descopere științele prin propriile observații: să măsoare, să pună întrebări și să caute explicații. Echipamentele oferă aceste posibilități, iar profesorii sunt cei care le transformă în experiențe de învățare”, a declarat secretarul de stat al MEC, Valentina Olaru.
Dispozitivele LabDisc includ mai mulți senzori și permit măsurarea temperaturii, luminii, presiunii și a altor parametri. Datele colectate pot fi afișate și analizate în aplicația GlobiLab X, inclusiv sub formă de grafice.
Dotarea celor 57 de școli face parte dintr-un lot mai amplu de echipamente distribuit în acest an către 108 instituții de învățământ. Lotul include platforme LabDisc, seturi de robotică și circuite electronice, multimetre, microscoape digitale și imprimante 3D. Valoarea totală a echipamentelor este de circa 4,8 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin proiectul EQIP, cu sprijinul Băncii Mondiale și al Parteneriatului Global pentru Educație.
MEC susține că instruirea profesorilor are rolul de a asigura utilizarea efectivă a echipamentelor la ore și de a oferi elevilor mai multe oportunități de a învăța prin experiment, de a analiza date și de a explica fenomene din viața de zi cu zi.


Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Laboratoare digitale în 57 de școli: elevii vor putea testa la ore formulele învățate din manual apare prima dată în Realitatea.md.