Zbor anulat? Pasagerii pot primi până la 600 de euro. Când companiile aeriene trebuie să achite compensații

Pasagerii al căror zbor a fost anulat pot avea dreptul la compensații cuprinse între 250 și 600 de euro, precum și la rambursarea biletului sau redirecționarea către destinație, potrivit informațiilor publicate de Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC).

Zbor întârziat? Ce compensații pot primi pasagerii și care sunt drepturile lor

Valoarea compensației depinde de distanța zborului: 250 de euro pentru zborurile de până la 1 500 de kilometri, 400 de euro pentru cele cuprinse între 1 500 și 3 500 de kilometri și 600 de euro pentru celelalte zboruri.

Compensația nu se achită însă în toate cazurile. Pasagerul nu are dreptul la aceasta dacă a fost informat despre anulare cu cel puțin două săptămâni înainte de plecare.

Există excepții și atunci când anularea este anunțată mai târziu, dar compania oferă un zbor alternativ. Dacă pasagerul este informat cu 7–14 zile înainte, redirecționarea trebuie să permită plecarea cu cel mult două ore înainte de ora inițială și sosirea cu mai puțin de patru ore întârziere.

Dacă anularea este anunțată cu mai puțin de șapte zile înainte, zborul alternativ trebuie să plece cu cel mult o oră înainte de ora programată și să ajungă la destinație cu mai puțin de două ore întârziere.

Operatorul aerian poate fi scutit de plata compensației și dacă demonstrează că anularea a fost provocată de circumstanțe extraordinare care nu puteau fi evitate, chiar dacă au fost luate toate măsurile posibile. Companiei îi revine și obligația de a demonstra că pasagerul a fost informat despre anularea zborului și când a fost făcută notificarea.

În cazul anulării, pasagerul poate opta pentru rambursarea integrală a costului biletului în termen de șapte zile sau pentru redirecționarea către destinația finală, cât mai repede posibil ori la o dată ulterioară aleasă de acesta, în limita locurilor disponibile.

Dacă este necesară așteptarea, pasagerii au dreptul gratuit la mese și băuturi răcoritoare, iar atunci când este necesară o ședere peste noapte, la cazare și transport între aeroport și locul de cazare.

În cazul în care compania oferă un zbor alternativ care ajunge la destinație în anumite limite de timp față de zborul inițial, compensația de 250, 400 sau 600 de euro poate fi redusă cu 50%.