Ce spune Maia Sandu despre ședința secretă de la Parlament

Președinta Maia Sandu a venit cu precizări despre ședința închisă la Parlament, unde va fi examinat proiectul privind aprobarea structurii generale și efectivului Armatei Naționale.

„Este o procedură firească, un document secret trebuie să respecte niște proceduri. De ce documentul e secret? Pentru că nu vrem ca alte țări, mai ales cele care sunt ostile Republicii Moldova, să cunoască aceste lucruri”, a spus Sandu, precizând că deputații au semnat un document prin care sunt obligați să păstreze informațiile discute în plen.

Parlamentul s-a întrunit astăzi într-o ședință cu ușile închise, în care va fi examinat proiectul privind structura generală și efectivul Armatei Naționale. Documentul conține informații clasificate drept secret de stat, iar autoritățile spun că reuniunea are loc în contextul riscurilor de securitate din regiune.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cu ușile închise și fără dispozitive electronice: Parlamentul va examina structura și efectivul Armatei Naționale

Articolul Ce spune Maia Sandu despre ședința secretă de la Parlament apare prima dată în Realitatea.md.