Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a înregistrat 761 886 de pasageri în luna septembrie 2026, cu 17,9% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea reprezintă 115 927 de pasageri suplimentari, potrivit datelor prezentate de administrația aeroportului.
Traficul a depășit estimările cu 113 886 de pasageri, fiind realizată 117,6% din prognoza lunară. Comparativ cu septembrie 2025, numărul pasagerilor la plecare a crescut cu 17,1%, iar cel al pasagerilor la sosire – cu 18,9%.
Cele mai mari creșteri ale traficului au fost înregistrate pe rutele către Tel Aviv, cu 8 931 de pasageri suplimentari, Istanbul – 7 441, Erevan – 6 765, Paris – 6 186 și Atena – 5 890.
Destinațiile noi au atras 26 635 de pasageri, reprezentând aproximativ 3,5% din traficul total al lunii. Cele mai solicitate au fost Bratislava, Batumi, Sofia, Corfu, Rimini și Rodos.
În septembrie au fost înregistrate 4 936 de mișcări ale aeronavelor, cu 5,1% mai multe decât în aceeași lună din 2025.
Totodată, volumul mărfurilor transportate a ajuns la 311,8 tone, în creștere cu 23,1% față de septembrie anul trecut.