Dispută în jurul stadionului Liceului „Matei Basarab” din Chișinău. Dan Perciun cere verificarea proiectului, iar Petrocub respinge acuzațiile de politizare

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, anunță că va solicita explicații Primăriei Chișinău și va sesiza instituțiile competente pentru verificarea legalității procedurilor privind renovarea stadionului Liceului „Matei Basarab”. Reacția vine după ce un grup de cetățeni a ridicat semne de întrebare în legătură cu proiectul, în care, potrivit ministrului, ar fi implicată o rudă a primarului. La rândul său, FC Petrocub respinge informațiile pe care le consideră manipulatorii și susține că investiția va fi realizată legal.

Dan Perciun afirmă că Ministerul Educației salută investițiile în infrastructura școlară, dar insistă ca acestea să fie realizate transparent și cu respectarea legislației.

„Am văzut astăzi adresarea unui grup de cetățeni referitor la stadionul Liceului „Matei Basarab” pe care primăria municipiului Chișinău vrea să-l renoveze în parteneriat cu un agent economic. În acest proiect ar fi implicată o rudă a edilului. Informațiile și documentele prezentate de locatari ridică serioase semne de întrebare către primar și primărie”, a declarat ministrul.

Oficialul solicită clarificări privind modul în care a fost selectat investitorul, condițiile în care terenul va fi oferit în folosință și beneficiile pe care le va avea instituția de învățământ.

„Oamenii au dreptul să știe cum a fost ales investitorul și de ce anume el a fost selectat pentru acest proiect? Selecția s-a făcut în baza de concurs sau în baza relației de rudenie? În ce condiții a fost oferit terenul în folosință? Ce primește școala în loc? Ce garanții există că elevii vor putea folosi stadionul pe gratis? Și mai este o întrebare, la fel de importantă – în buzunarul cui vor curge veniturile de la darea în arendă?”, a întrebat Dan Perciun.

Ministrul a criticat și lipsa unor răspunsuri din partea municipalității, anunțând că va solicita oficial informațiile necesare.

„Pentru a nu decredibiliza, asemenea colaborări cu mediul de afaceri pe viitor primăria trebuie să ofere răspunsuri clare. Le vom solicita oficial și inclusiv vom sesiza instituțiile să verifice legalitatea procedurilor”, a precizat Perciun.

Într-o reacție publică, FC Petrocub a respins informațiile apărute în presă, pe care le califică drept manipulatorii, și a cerut ca proiectul să nu fie transformat într-un subiect politic.

„FC Petrocub nu are nicio legătură cu politica și dezminte toate informațiile apărute în presă și care au caracter manipulatoriu. Considerăm că sportul și proiectele dedicate copiilor nu trebuie transformate în subiecte politice”, se arată în declarația clubului.

Reprezentanții Petrocub susțin că proiectul de la Liceul „Matei Basarab” urmărește dezvoltarea infrastructurii sportive și că elevii vor beneficia de un teren modern. Instituția de învățământ participă și la proiectul „Fotbal în Școli”.

„Acesta va fi realizat în mod legal, în baza unui contract și cu respectarea tuturor prevederilor și procedurilor. Iar elevii de la Liceul „Matei Basarab” vor beneficia de un teren sportiv modern, instituția fiind și parte a proiectului Fotbal în Școli”, precizează clubul.

Petrocub transmite că nu dorește ca investiția să fie utilizată în scopuri politice și amintește că, de aproape trei decenii, susține dezvoltarea sportului, pregătirea copiilor și modernizarea infrastructurii sportive.

„Nu dorim ca munca depusă și o inițiativă care poate avea un impact pozitiv să fie folosite în scopuri politice sau prezentate într-o manieră care nu corespunde realității. Solicităm, prin urmare, ca acest proiect să nu fie politizat”, se mai arată în reacția clubului.

Din declarațiile publicate nu rezultă care sunt condițiile concrete ale contractului, procedura prin care a fost selectat investitorul sau regimul de utilizare a stadionului după renovare.