Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) va fi transformată în societatea pe acțiuni „CFM-Infra”, cu capital integral de stat, care va administra infrastructura feroviară. Parlamentul a aprobat joi, 8 octombrie, în lectura a doua, proiectul de lege care reglementează reorganizarea întreprinderii. Documentul a fost susținut de 54 de deputați, fără dezbateri în plen. Întregul proces urmează să fie finalizat până la 31 decembrie 2026.