Luca Niculescu a discutat cu liderii PSD, PNL și UDMR despre viitorul program de guvernare. Luni urmează consultările cu USR

Luca Niculescu, desemnat să formeze noul Guvern al României, a avut discuții cu liderii PSD, PNL și UDMR privind principalele direcții ale viitorului program de guvernare și identificarea unei formule pentru depășirea crizei politice și economice.

Potrivit acestuia, consultările au vizat problemele din sănătate, agricultură, administrația locală și inegalitățile sociale din România.

„Mă bucur că am fost întâmpinat cu deschidere pentru găsirea acelei soluții care să deblocheze criza politică și economică. Deschidere pentru a găsi o formulă de guvernare responsabilă”, a declarat Luca Niculescu.

Acesta a precizat că discuțiile se află în prima etapă, iar cele trei partide și-au prezentat pozițiile privind viitorul program de guvernare. Potrivit lui Niculescu, PSD, PNL și UDMR sunt de acord că România trebuie să respecte angajamentele fiscal-economice asumate.

„Rolul meu și al colegilor cu care lucrez este să luăm cele mai bune idei și să le armonizăm într-un program de guvernare. Sunt multe lucruri bune în toate programele pe care le-am văzut până acum”, a menționat acesta.

Luca Niculescu a anunțat că luni vor avea loc consultările cu USR și cu celelalte grupuri parlamentare.

„Vom continua dialogul și am încredere că, de această dată, ajungem la un rezultat bun pentru România”, a declarat premierul desemnat.

În urma consultărilor, PSD, PNL și UDMR au prezentat poziții diferite privind participarea la viitorul Guvern și condițiile în care ar putea susține învestirea acestuia.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democrații nu susțin formarea unui Guvern tehnocrat și solicită schimbarea direcției economice, precum și constituirea unei majorități parlamentare asumate, în special cu participarea PNL și UDMR. Grindeanu a avertizat că PSD nu va susține noul Executiv dacă aceste condiții nu vor fi îndeplinite.

La rândul său, președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că liberalii nu intenționează să participe la Guvernul propus de Luca Niculescu și că vor trece în opoziție dacă PSD va face parte din Executiv. Totuși, PNL este dispus să acorde votul de învestitură, iar decizia finală va fi luată săptămâna viitoare, după examinarea programului de guvernare și a componenței Cabinetului.

UDMR a anunțat că este dispusă să voteze învestirea noului Guvern, chiar dacă nu va face parte din acesta. Reprezentanții formațiunii au precizat însă că nu vor susține un Executiv din care ar face parte AUR și S.O.S. România.