
Republica Moldova și Ucraina trebuie să avanseze împreună pe calea integrării europene, iar decuplarea celor două țări nu este în interesul niciuneia dintre ele. Declarația a fost făcută de viceministrul ucrainean de Externe, Oleksandr Mișcenko, într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Moldova 1.
Diplomatul a subliniat că cele două țări au interese comune și împărtășesc aceleași valori europene, chiar dacă se confruntă cu amenințări diferite. În timp ce Ucraina luptă direct împotriva agresiunii ruse, Republica Moldova se confruntă cu atacuri cibernetice și alte forme de amenințări hibride.
„Asta înseamnă că Rusia reprezintă, pentru ambele țări, principala amenințare. Iar modalitatea prin care putem depăși această situație este să mergem împreună pe calea integrării europene”, a declarat Oleksandr Mișcenko.
Ambasadorul a evidențiat și sprijinul oferit de Chișinău prin primirea refugiaților ucraineni, cooperarea economică și facilitarea transportului mărfurilor. Un exemplu este utilizarea teritoriului Republicii Moldova pentru logistica și exportul cerealelor ucrainene, în contextul riscurilor provocate de război în Marea Neagră.
„Republica Moldova a reacționat la solicitarea noastră de ajutor și ne-a oferit posibilitatea de a folosi teritoriul său pentru logistică și pentru exportul cerealelor ucrainene. Acesta este un exemplu concret și avem foarte multe astfel de exemple”, a afirmat diplomatul.
Mișcenko a menționat că experiența acumulată de Ucraina în timpul războiului poate fi utilă și Republicii Moldova, în special pentru pregătirea în fața unor eventuale amenințări.
„Încercăm să împărtășim experiența noastră militară, inclusiv despre modul în care poate fi gestionată și depășită o asemenea situație. Facem acest lucru pentru că Moldova este prietenul nostru”, a declarat ambasadorul.
Cele două țări trebuie să avanseze împreună spre UE
În ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană, diplomatul a afirmat că nu ar fi în interesul niciuneia dintre țări să urmeze căi separate. Acesta și-a exprimat încrederea că Republica Moldova și Ucraina vor putea avansa împreună în procesul de negocieri.
„Din punctul meu de vedere, nu ar fi în interesul niciuneia dintre țările noastre să meargă pe drumuri separate. Dacă avem succes în procesul de negocieri, vom merge împreună înainte”, a declarat Oleksandr Mișcenko.
Întrebat dacă o eventuală decuplare a celor două state ar putea afecta relațiile bilaterale, ambasadorul a evitat să comenteze scenarii ipotetice și a precizat că autoritățile de la Chișinău și Kiev au confirmat că își continuă împreună parcursul european.
Republica Moldova, posibil centru logistic pentru reconstrucția Ucrainei
Un alt domeniu cu perspective de cooperare este reconstrucția Ucrainei după încheierea războiului. Potrivit ambasadorului, Republica Moldova ar putea avea un rol important în acest proces, în special datorită poziției geografice și infrastructurii de transport.
„Republica Moldova poate deveni un centru logistic, dar și un partener în alte domenii pe care le discutăm cu ministerele noastre”, a afirmat Mișcenko.
Diplomatul a menționat că există deja acorduri cu unele companii din Republica Moldova și că sunt discutate proiecte concrete de cooperare. De asemenea, el a amintit vizita recentă a ministrului ucrainean al Transporturilor în Republica Moldova și discuțiile privind colaborarea în domeniul transporturilor și al porturilor.
„Asta înseamnă că există perspective și suntem deschiși ca Moldova să aibă un rol foarte activ în aceste proiecte”, a declarat ambasadorul.
Republica Moldova urmează să primească, la 28 octombrie, foaia de parcurs pentru aderarea la Uniunea Europeană, alături de Ucraina, Muntenegru și Albania. Anunțul a fost făcut pe 6 octombrie de comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, care a precizat că documentul va include următorii pași pentru avansarea negocierilor, calendare orientative și obiective concrete.
La 8 octombrie, președintele Consiliului European, António Costa, a declarat, după o discuție telefonică cu președinta Maia Sandu, că Republica Moldova ar urma să deschidă încă două grupuri de capitole de negocieri în săptămâna următoare, iar celelalte grupuri – până la sfârșitul anului.
Negocierile de aderare cuprind 33 de capitole, grupate în șase clustere. Republica Moldova a deschis până acum clusterele „Valori fundamentale” și „Relații externe”. Pe 7 octombrie, Chișinăul a primit invitația oficială de a prezenta pozițiile de negociere pentru alte două clustere: „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Kievul vrea ca Moldova și Ucraina să avanseze împreună spre UE: Decuplarea nu este în interesul niciuneia dintre țări apare prima dată în Realitatea.md.