Tot mai multe sate din țară se confruntă cu o realitate greu de ignorat – plecarea oamenilor și depopularea. Unii își caută un rost peste hotare, alții aleg să se mute în localități mai bine conectate și cu acces mai ușor la servicii. Printre satele care resimt această schimbare se numără și Cuzmenii Vechi din raionul Fălești. Deși satul are apeduct și este situat în apropierea unui traseu important, viața de aici încetinește, iar liniștea de pe străzi este asurzitoare.