Republica Moldova a fost condamnată la CEDO pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil în cazul fostului magistrat de la Judecătoria Orhei, Vasile Selevestru, eliberat din funcție în 2014. Curtea a constatat că procedura disciplinară desfășurată împotriva magistratului nu a respectat garanțiile de independență și imparțialitate. Statul urmează să achite despăgubiri de 5 900 de euro fiului fostului judecător, transmite IPN.
Potrivit hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, Vasile Selevestru a fost eliberat din funcție în martie 2014, printr-o decizie a Colegiului disciplinar al judecătorilor. Acestuia i s-a reproșat că nu a respectat termenele de examinare a mai multor dosare, de redactare a hotărârilor și comunicarea acestora către părți. Într-o altă cauză, magistratul a fost sancționat și cu mustrare pentru întârzieri similare.
Fostul judecător a contestat sancțiunile la Consiliul Superior al Magistraturii, invocând depășirea termenului legal de aplicare a acestora și lipsa de independență a Consiliului, din care făceau parte ministrul justiției și procurorul general. Ulterior, Curtea Supremă de Justiție i-a respins acțiunea, motivând că putea verifica doar respectarea procedurii de adoptare a hotărârilor CSM, nu și temeinicia sancțiunilor.
CEDO a stabilit că prezența ministrului justiției și a procurorului general în componența CSM afecta garanțiile de independență și imparțialitate ale organului. Totodată, Curtea a constatat că verificarea limitată efectuată de CSJ nu putea remedia aceste deficiențe, întrucât instanța nu avea competența să examineze faptele imputate magistratului, încadrarea juridică a acestora și proporționalitatea sancțiunilor.
Astfel, judecătorii europeni au făcut trimitere la hotărârea pronunțată în 2023 în cauza Catană împotriva Republicii Moldova, în care au identificat deficiențe similare. Prin urmare, CEDO a constatat încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil.
Vasile Selevestru a decedat în octombrie 2018, iar fiul său, Petru Selevestru, a continuat procedura în fața CEDO. Curtea a dispus achitarea a 3 600 de euro pentru prejudiciul moral și a 2 300 de euro pentru cheltuielile de judecată. Totodată, a respins solicitarea de aproximativ 67 760 de euro pentru prejudiciul material, reprezentând salariile pe care fostul magistrat le-ar fi putut încasa dacă nu era eliberat din funcție. Hotărârea CEDO este definitivă, iar statul trebuie să achite sumele acordate în termen de trei luni.
The post Moldova, condamnată la CEDO în cazul unui fost judecător de la Orhei. Despăgubiri de circa șase mii de euro appeared first on ipn.md.