
Transnistrenii evită să se încorporeze în armata rusă, după ce Maia Sandu a retras cetățenii, afirmă Igor Grosu. Speakerul a făcut declarația în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” cu Valentina Ursu, menționând că principala problemă pentru reintegrarea țării este retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului.
Grosu a menționat că sunt câteva sute de militari ruși în zona separatistă a Republicii Moldova. În opinia sa, aceștia trebuie să părăsească Moldova, cu echipamentele și munițiile pe care le au.
„Nu vedem mare entuziasm acolo. Mai ales după ce la câțiva li s-a retras cetățenia Republicii Moldova, mulți au înțeles că nu se merită să pierzi cetățenia Republicii Moldova, fiind într-o armată care se află ilegal, contrar voinței statului, pe teritoriul său”, a spus Igor Grosu.
De la începutul anului 2026, Maia Sandu a semnat decrete prin care a retras cetățenia mai multor exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol, care dețineau și acte moldovenești.
Articolul VIDEO Igor Grosu: Transnistrenii evită să se încorporeze în armata rusă, după ce Maia Sandu a retras cetățenii apare prima dată în Realitatea.md.