Moldova, campioană mondială la robotică! Echipa națională a obținut trei medalii în Coreea de Sud

Republica Moldova a câștigat FIRST Global Challenge 2026, desfășurat în perioada 6–10 octombrie, la Incheon, în Republica Coreea. Echipa națională de robotică a obținut o medalie de aur și două medalii de argint, grație performanței în competiția internațională, proiectării robotului și unei soluții inovatoare pentru prevenirea incendiilor de vegetație.

Victoria în turneul de robotică a fost obținută în cadrul unei alianțe formate din echipele Republicii Moldova, Uzbekistanului, Venezuelei și El Salvadorului. Medalia de aur a fost acordată pentru performanța roboților, strategia comună și colaborarea dintre cele patru echipe.

Cele două medalii de argint au fost obținute la categoriile Zhang Heng Award for Engineering Design, pentru calitatea proiectării inginerești a robotului, și FIRST Global Innovator Award, în onoarea lui Fred Smith, pentru proiectul de inovare Ember Mesh.

Soluția dezvoltată de echipa moldovenească presupune o rețea de capsule autonome dotate cu senzori, capabile să detecteze timpuriu incendiile forestiere, inclusiv în zonele aflate sub coronamentul arborilor. Acestea transmit date către o platformă de monitorizare și pot fi distribuite cu ajutorul dronelor sau elicopterelor în locuri greu accesibile. Proiectul Ember Mesh s-a numărat printre cele cinci soluții selectate în finala competiției de inovare.

Republica Moldova a fost reprezentată de echipa ENIGMA, din satul Boșcana, raionul Criuleni. Din componența acesteia fac parte elevii Daniel Țanga, Uliana Vîntu, Gabriel Josan, Valeria Untila și Augustin Leșan, alături de mentorii Elena Frunza și Veronica Eșanu. Echipa a fost selectată în urma rezultatelor obținute la Campionatul Național FIRST Tech Challenge Moldova 2026.

FIRST Global Challenge reunește anual echipe de elevi din peste 190 de țări, care proiectează, construiesc și programează roboți, apoi concurează în alianțe internaționale pentru a îndeplini misiuni inspirate de provocări globale. Tema ediției din acest an, „Igniting Innovation”, a fost dedicată prevenirii incendiilor de vegetație și reducerii impactului acestora.

Republica Moldova participă la competiție de la lansarea acesteia, în 2017. De-a lungul anilor, echipele naționale au obținut medalii la edițiile organizate în Mexic, Dubai, Geneva, Singapore, Atena și Panama. După victoria din Republica Coreea, palmaresul țării a ajuns la nouă medalii de aur.

Pregătirea și participarea echipei au fost susținute de Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, Programul Innovate Moldova, finanțat de Suedia și Regatul Unit, Premier Energy Distribution, Universitatea Tehnică a Moldovei, FabLab Chișinău și OzonTeh.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Moldova, campioană mondială la robotică! Echipa națională a obținut trei medalii în Coreea de Sud apare prima dată în Realitatea.md.