Incidentul a avut loc în parcul situat la aproximativ 24 de kilometri nord-vest de Atlanta, în statul american Georgia, relatează Associated Press.
Detectivii unității pentru infracțiuni grave din cadrul Poliției comitatului Cobb vor investiga circumstanțele incidentului.
Cauzele incidentului nu au fost stabilite
Autoritățile nu au confirmat cum a murit persoana respectivă și nici ce a provocat rănirea celorlalte victime.
Un purtător de cuvânt al Six Flags a declarat că reprezentanții parcului și autoritățile locale au intervenit imediat și că societatea cooperează pe deplin cu anchetatorii.
„Suntem profund întristați de incidentul în care a fost implicat un vizitator al parcului nostru”, a transmis reprezentantul Six Flags.
Alte incidente legate de rollercoastere în SUA
Luna trecută, parcul Six Flags Magic Mountain din sudul Californiei a anunțat retragerea celebrului rollercoaster X2, în contextul unor procese în care se susține că atracția ar fi provocat leziuni cerebrale grave.
Compania a încheiat recent o înțelegere într-un proces intentat de familia unui tânăr de 22 de ani, care a murit după ce a folosit atracția în 2022. Alte trei procese privind presupuse leziuni cerebrale traumatice au fost intentate săptămâna trecută.
JUST IN: 1 person dead as riders are evacuated from the Goliath roller coaster at Six Flags Over Georgia. https://t.co/Ocw9M4DtB1
— Scope Report (@ScopeReport_) October 12, 2026