Ucraina a adoptat legea privind drepturile educaționale ale minorităților, solicitată de Ungaria

Ucraina a adoptat legea care extinde drepturile educaționale ale minorităților naționale ale căror limbi materne sunt limbi oficiale ale Uniunii Europene. Adoptarea actului normativ a fost una dintre condițiile impuse de Ungaria pentru a accepta deschiderea unor noi capitole de negociere în cadrul procesului de aderare a Ucrainei la UE, transmite IPN.

Legea a fost adoptată luni, în două lecturi, de Rada Supremă și promulgată în aceeași zi de președintele Volodimir Zelenski. Aceasta garantează elevilor dreptul de a studia în limba maternă, alături de limba de stat. Totodată, școlile în care peste 50% dintre elevi studiază în limba unei minorități naționale vor putea primi statutul de instituție de învățământ secundar general pentru minorități.

Adoptarea legii a fost salutată de ministra de externe a Ungariei, Anita Orbán. În cadrul unei întrevederi cu omologul său ucrainean, Andrii Sibiha, desfășurate la Luxemburg, oficiala a declarat că Budapesta va urmări modul în care noile prevederi vor fi aplicate în practică.

Aprobarea legii are loc în contextul pregătirii unei noi etape a negocierilor de aderare la UE. Marți, Uniunea Europeană urmează să deschidă clusterele 2 și 3 de negocieri atât cu Ucraina, cât și cu Republica Moldova, cele două state candidate fiind cuplate în acest proces.

The post Ucraina a adoptat legea privind drepturile educaționale ale minorităților, solicitată de Ungaria appeared first on ipn.md.