Vameși de la Leușeni scapă de pedeapsă pentru mită după aproape 13 ani de judecăți

După aproape 13 ani de proceduri judiciare, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința într-un dosar de corupție de la Biroul Vamal Leușeni, în care mai mulți angajați vamali au fost acuzați că ar fi pretins și primit mită pentru a facilita trecerea mărfurilor peste frontieră. Unii inculpați au fost achitați, în timp ce alții, a căror vinovăție a fost demonstrată, au scăpat de pedeapsa penală din cauza expirării termenului de prescripție.