„Apa, o resursă din ce în ce mai prețioasă”: UE și BERD investesc 114.8 milioane de euro în irigarea a 7.000 de hectare de teren agricol din R. Moldova

Aproape 7.000 de hectare de teren agricol din raioanele Căușeni, Anenii Noi și Ștefan Vodă vor fi racordate la sisteme moderne de irigare, datorită unei investiții de 114.8 milioane de euro. Acordul de finanțare, semnat pe 13 octombrie, include un împrumut de 102.9 milioane de euro acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), un grant de 4.8 milioane de euro din partea Uniunii Europene și o contribuție națională de 7.1 milioane de euro.