Comisia de la Veneția recomandă renunțarea la noul Cod al Parlamentului și avertizează asupra riscului de marginalizare a opoziției

Comisia de la Veneția recomandă autorităților Republicii Moldova să reconsidere adoptarea Codului privind organizarea și funcționarea Parlamentului și să reglementeze activitatea legislativului printr-un regulament intern. În opinia adoptată la 9-10 octombrie 2026 și publicată la 13 octombrie, experții europeni avertizează că mai multe prevederi ale proiectului riscă să concentreze puterea decizională în mâinile majorității parlamentare și să limiteze participarea efectivă a opoziției.

Documentul, care cuprinde 49 de pagini, evidențiază probleme privind procedurile legislative, drepturile deputaților, atribuțiile Biroului permanent, controlul parlamentar și numirea conducătorilor instituțiilor independente.

Comisia constată că unele prevederi, de la delegarea insuficient de clară a competențelor până la atribuțiile extinse ale majorității și ale Biroului permanent, creează riscul ca opoziția să fie dezavantajată sau exclusă sistematic din procesul decizional.

Experții recomandă ca regulile de funcționare a Parlamentului și modificările acestora să fie aprobate, dacă nu printr-o majoritate calificată, cel puțin prin votul majorității deputaților aleși. De asemenea, propun examinarea posibilității ca modificările să intre în vigoare cu întârziere, astfel încât majoritatea care le adoptă să nu beneficieze imediat de noile prevederi.

O altă recomandare vizează garantarea reprezentării proporționale și efective a opoziției în toate organele importante de conducere ale Parlamentului. În cazul revocării unui vicepreședinte sau a unui președinte de comisie desemnat de opoziție, fracțiunile respective trebuie să păstreze dreptul de a propune un înlocuitor.

Comisia solicită și stabilirea unui număr maxim sau a unui interval permis pentru funcțiile de vicepreședinte al Parlamentului și pentru comisiile permanente, precum și reglementarea clară a componenței Biroului permanent.

În privința adoptării legilor, experții recomandă excluderea expresă a posibilității ca actele legislative care afectează drepturile fundamentale să fie adoptate într-o singură lectură. Procedurile accelerate și de urgență ar trebui utilizate numai în situații excepționale, în condiții clar stabilite și pe baza unor justificări motivate.

Totodată, fiecare fracțiune parlamentară ar trebui să beneficieze de un timp minim garantat pentru intervenții la fiecare lectură, care să nu poată fi redus prin votul majorității. Dezbaterile nu ar trebui încheiate înainte ca toate fracțiunile care au solicitat cuvântul să aibă posibilitatea să intervină.

Comisia atrage atenția și asupra raporturilor dintre Parlament și Guvern. Potrivit experților, rolul executivului în chestiunile bugetare nu trebuie să se transforme într-un drept absolut de veto prealabil asupra inițiativelor legislative. Parlamentul trebuie să își păstreze dreptul de a stabili ordinea de zi și de a dezbate proiectele și amendamentele, inclusiv cele cu implicații bugetare.

În ceea ce privește asumarea răspunderii Guvernului, Comisia recomandă limitarea acestui mecanism în conformitate cu prevederile constituționale și jurisprudența Curții Constituționale, inclusiv examinarea prealabilă a anumitor decizii în plenul Parlamentului, nu doar în Biroul permanent.

Un capitol important privește controlul parlamentar. Comisia propune ca minoritățile parlamentare care întrunesc un anumit prag să poată introduce subiecte pe ordinea de zi, constitui comisii de anchetă și iniția dezbateri fără acordul structurilor controlate de majoritate.

De asemenea, recomandă instituirea unor zile dedicate opoziției și a unor ore de audiere a Guvernului, organizate mai frecvent, în cadrul cărora fracțiunile de opoziție să poată stabili agenda.

În domeniul justiției, Comisia avertizează că mecanismele de control parlamentar nu trebuie utilizate pentru a interveni în independența autorităților judiciare. Experții recomandă separarea procedurilor de numire de cele de revocare și permiterea demiterilor numai în temeiul unor motive restrictive, prevăzute expres de legislație.

Pentru numirea membrilor instituțiilor independente, inclusiv ai Curții Constituționale, Comisia recomandă aplicarea unor cerințe privind majoritatea calificată, proceduri transparente bazate pe merit și mecanisme pentru depășirea blocajelor instituționale.

Documentul mai recomandă protejarea drepturilor deputaților neafiliați și independenți, inclusiv ale celor excluși din fracțiuni sau afectați de interzicerea partidelor politice. Totodată, experții propun reunirea prevederilor referitoare la statutul, drepturile, obligațiile, imunitățile și pierderea mandatului deputaților într-un singur act normativ.

Comisia de la Veneția și-a exprimat regretul că Parlamentul Republicii Moldova a adoptat proiectul Codului în a doua lectură la 24 august 2026, fără să aștepte opinia solicitată experților europeni. Autoritățile moldovenești au comunicat însă că recomandările pot fi luate în considerare înainte de adoptarea definitivă a Codului.

Proiectul a fost elaborat începând cu anul 2016, iar solicitarea oficială de avizare a fost transmisă Comisiei de la Veneția la 20 mai 2026, de către președintele Parlamentului. Înaintea acestei solicitări, reprezentanți ai opoziției parlamentare sesizaseră instituțiile europene în legătură cu mai multe prevederi ale documentului.

Opinia Comisiei de la Veneția are caracter consultativ și conține recomandări pentru modificarea cadrului normativ, nu o decizie de anulare a Codului.