Raluca Turcan: PNL va oferi Guvernului Niculescu „ceea ce PSD nu a oferit niciodată Guvernului Bolojan”

Turcan lansează însă un avertisment pentru premierul desemnat și acuză PSD că a subminat Guvernul Bolojan chiar din interiorul fostei coaliții.

Turcan: PNL va lăsa deoparte calculele de partid la proiectele importante

Raluca Turcan susține, într-un mesaj publicat marți pe Facebook, că PNL va avea o atitudine diferită față de viitorul Executiv de cea pe care, în opinia sa, PSD a avut-o în raport cu Guvernul condus de Ilie Bolojan.

„Partidul Național Liberal va avea maturitatea și onestitatea de a oferi Guvernului Niculescu ceea ce PSD nu a oferit niciodată Guvernului Ilie Bolojan: să lase deoparte calculele de partid atunci când e vorba de marile proiecte ale României, precum SAFE, absorbția fondurilor europene sau bugetul de stat pe 2027”, a transmis Turcan.

Liberala i-a adresat însă și un avertisment premierului desemnat: „Să nu uite că PSD este în opoziție chiar și când e la guvernare!”.

Acuzații la adresa PSD privind SAFE și fondurile din PNRR

Turcan a invocat comportamentul social-democraților din ultimele luni pentru a-și argumenta criticile. Potrivit acesteia, după retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Bolojan, PSD ar fi promis că nu va afecta programul SAFE, pentru ca ulterior să îl conteste la Curtea Constituțională.

Deputata PNL acuză PSD și de blocarea legii salarizării, pe care o prezintă drept un jalon din PNRR în valoare de 770 de milioane de euro.

„În mai, după ce a dat jos Guvernul Bolojan împreună cu AUR, Sorin Grindeanu semna la Cotroceni acordul pentru legea salarizării, jalon PNRR de 770 de milioane de euro. Hârtia aceea nu a valorat, de fapt, nimic. PSD a blocat legea, iar România a pierdut 770 de milioane de euro”, a susținut Raluca Turcan.

„Vom sta cu ochii pe fiecare leu cheltuit”

Turcan afirmă că liberalii nu intenționează să procedeze în același mod dacă vor încheia un acord cu premierul desemnat.

„Noi nu vom face asta. Nu semnăm un acord cu premierul desemnat pentru a-l încălca a doua zi”, a transmis aceasta.

În același timp, deputata subliniază că PNL va intra în opoziție și va monitoriza îndeaproape activitatea viitorului Cabinet.

„Opoziția nu înseamnă să stai cuminte și să aplauzi. Vom sta cu ochii pe fiecare leu cheltuit de acest Guvern. Vom vedea dacă ținta de deficit va fi respectată. Vom vedea dacă bugetul pentru 2027 va fi construit pe venituri reale, nu pe promisiuni. Vom vedea dacă reformele vor continua sau vor fi îngropate în sertarele ministerelor”, a afirmat Turcan.

Deputata PNL și-a încheiat mesajul reluând avertismentul adresat lui Luca Niculescu: „PSD este în opoziție chiar și atunci când e la guvernare. Așa a fost cu Guvernul Bolojan. Așa va fi, cel mai probabil, și cu noul guvern, dacă va fi instalat”.

Publicat
Din categoria Politic