Alexei Taran despre o eventuală majorare a tarifelor la gaz: Nu putem garanta nimic

O eventuală majorare a tarifelor la gaz nu poate fi anticipată în acest moment, în condițiile volatilității de pe piețele internaționale. O spune directorul general al ANRE, Alexei Taran, care precizează că instituția va interveni pentru ajustarea tarifelor, în creștere sau în scădere, atunci când vor fi întrunite pragurile prevăzute de metodologie, transmite IPN.

Potrivit lui Alexei Taran, prețurile la gazele naturale depind de factori externi, care nu pot fi influențați de autoritățile de la Chișinău. „Acest an este extrem de volatil, un an în care nicio prognoză nu s-a adeverit. Avem conflictul din Orientul Mijlociu, avem conflictul din Ucraina care continuă, sunt situații care nu pot fi prognozate”, a declarat directorul ANRE în cadrul emisiunii „Pe față”, de la postul public de televiziune.

Alexei Taran a precizat că, în aceste condiții, nu poate anticipa dacă tarifele la gaz vor crește sau vor scădea. „Nu pot garanta care va fi situația. Nu știm care va fi evoluția situației din Orientul Mijlociu, pentru că acest război a perturbat 25% din producția globală de gaze naturale și produse petroliere. În plus, dacă va fi iarnă geroasă, va crește cererea de gaze naturale”, a precizat directorul general ANRE.

Acesta a dat asigurări că ajustarea va avea loc atât în cazul unei creșteri a costurilor, cât și atunci când evoluțiile de pe piață vor justifica o reducere a tarifelor. „Dacă se vor întruni pragurile metodologice de intervenție în sus sau în jos, ANRE clar că va interveni”, a mai spus Alexei Taran.

The post Alexei Taran despre o eventuală majorare a tarifelor la gaz: Nu putem garanta nimic appeared first on ipn.md.