Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, spune că Republica Moldova ar putea ajunge la un total de 500 de milioane de euro primiți prin Planul de Creștere până la sfârșitul anului, dacă va continua reformele. Declarația a fost făcută după conferința interguvernamentală UE-Moldova de la Luxemburg, în cadrul căreia au fost deschise negocierile de aderare pentru clusterele 2 – „Piața internă” și 3 – „Competitivitate și creștere incluzivă”, transmite IPN.
Marta Kos a îndemnat autoritățile de la Chișinău să mențină ritmul reformelor, amintind că în cadrul Consiliului de Asociere UE-Moldova, a fost deblocată tranșa de peste 150 de milioane de euro prin Planul de Creștere. Potrivit comisarei, continuarea reformelor poate atrage fonduri europene și poate apropia țara de UE.
Oficiala a menționat că reformele din cele două clustere vizează consolidarea economiei, atragerea investițiilor, crearea locurilor de muncă și facilitarea accesului întreprinderilor moldovenești pe piața europeană. Acestea urmăresc și îmbunătățirea educației, protejarea drepturilor angajaților și sporirea siguranței produselor.
Totodată, ministrul de stat pentru afaceri europene și apărare al Irlandei, Thomas Byrne, a apreciat progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de aderare, în special în ultimul an, și reformele realizate în toate capitolele de negociere. Oficialul a subliniat angajamentul Chișinăului față de parcursul european și valorile UE.
Viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a menționat că reformele pot îmbunătăți viața cetățenilor și crea oportunități economice, inclusiv în sectorul digital, cercetare și producție. Planul de Creștere va susține aceste obiective prin investiții, sprijinirea întreprinderilor și dezvoltarea infrastructurii.
Clusterul 2 – „Piața internă” cuprinde nouă capitole și vizează libera circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor, precum și domenii precum protecția consumatorilor, concurența și serviciile financiare. Clusterul 3 – „Competitivitate și creștere incluzivă” include opt capitole, care vizează transformarea digitală, fiscalitatea, politica economică și monetară, ocuparea forței de muncă, industria, cercetarea, educația, cultura și domeniul vamal.
The post Moldova ar putea ajunge la 500 de milioane de euro prin Planul de Creștere până la sfârșitul anului appeared first on ipn.md.