Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și noul prim-ministru al Ungariei, Peter Magyar, vor avea vineri, la Bruxelles, prima lor întâlnire oficială față în față. Anunțul a fost făcut miercuri de șeful Guvernului de la Budapesta, printr-o postare pe Facebook, relatează AFP, sursă citate de news.ro
„Vineri dimineață, voi avea prima mea întâlnire oficială față în față cu președintele Ucrainei”, a declarat Peter Magyar, care a apropiat Budapesta de Kiev după preluarea puterii în luna mai.
Întâlnirea a fost anunțată la câteva zile după ce președintele Zelenski a promulgat, luni, o lege care consolidează drepturile lingvistice ale minorităților naționale în sistemul educațional ucrainean. Modificările vizează inclusiv comunitatea vorbitoare de limba maghiară din vestul Ucrainei.
În 2017, autoritățile de la Kiev au introdus limba ucraineană ca principală limbă de predare în învățământul secundar. Această măsură a provocat tensiuni cu Budapesta, iar fostul premier Viktor Orban a blocat din acest motiv discuțiile privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.
Ungaria a condiționat avansarea negocierilor de aderare de respectarea drepturilor lingvistice ale minorităților. În luna iunie, Budapesta și-a retras veto-ul asupra deschiderii negocierilor, dar a continuat să acuze Ucraina că nu își respectă pe deplin angajamentele față de comunitatea maghiară.
Marți, Uniunea Europeană a deschis noi capitole de negocieri cu Ucraina, într-o nouă etapă a procesului de aderare la blocul comunitar.