Ucraina va deversa cu 20% mai multă apă pentru Moldova. Hajder: „Nu este suficient, dar este un lucru bun”

Volumul de apă deversat de Ucraina pentru Republica Moldova va crește cu 20%, o măsură care ar putea contribui la ameliorarea situației hidrologice de pe Nistru. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, afirmă că precipitațiile recente și schimbările condițiilor meteorologice au favorizat o ușoară creștere a disponibilității apei, însă aceasta nu este suficientă pentru a rezolva problemele existente.

Potrivit ministrului, precipitațiile înregistrate atât în Republica Moldova, cât și în Ucraina nu au fost suficient de consistente pentru a schimba substanțial situația, dar au contribuit la o evoluție ușor favorabilă.

„Nu este suficient, dar este un lucru bun în această perioadă complicată”, a declarat Gheorghe Hajder.

Ministrul a precizat că impactul concret al majorării cu 20% urmează să fie evaluat în perioada următoare. Deocamdată, nu sunt disponibile date exacte despre volumele suplimentare de apă care vor ajunge zilnic în Republica Moldova și nici despre creșterea debitului Nistrului. Hajder a explicat că situația depinde inclusiv de cantitatea de apă acumulată și de condițiile meteorologice din zona Munților Carpați, de unde provin o parte dintre apele care alimentează râul.

 

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/nistru.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

 

Republica Moldova va primi mai multă apă din Nistru, după ce Ucraina a acceptat să majoreze cu circa 20% debitul deversat de la Complexul hidroenergetic Novodnistrovsk. Decizia a fost discutată astăzi, în cadrul unei întrevederi dintre premierul Vasile Tofan, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și prim-vicepremierul și ministrul Energiei al Ucrainei, Denis Șmîhal.

În Republica Moldova este în vigoare o stare de urgență în sectorul hidrologic și energetic, instituită preventiv de guvern începând cu 26 septembrie 2026 pentru o perioadă de 60 de zile. Țara se confruntă cu o criză hidrologică severă, caracterizată prin scăderea alarmantă a debitelor principalelor artere acvatice, Nistru și Prut, din cauza unui deficit acut de precipitații pe termen lung la nivel

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Ucraina va deversa cu 20% mai multă apă pentru Moldova. Hajder: „Nu este suficient, dar este un lucru bun” apare prima dată în Realitatea.md.