
Irina Gutnic poate reveni provizoriu în funcția de viceprimar al Chișinăului. Curtea de Apel Centru a admis recursul ei și a suspendat dispoziția prin care primarul general, Ion Ceban, a revocat-o din funcție. Revenirea e posibilă până la soluționarea definitivă a litigiului, dacă nu există alt temei juridic de încetare a mandatului.
Instanța de apel a anulat încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, din 30 iunie 2026, prin care fusese respinsă cererea de suspendare. Dispoziția de revocare a fost semnată de Ceban pe 11 mai 2026.

Judecătorii au constatat „suspiciuni serioase și rezonabile” privind legalitatea revocării.
„Identitatea autorității care a emis actul de numire nu demonstrează, astfel, existența unei competențe necondiționate de încetare unilaterală a exercitării funcției”, au argumentat judecătorii.
Instanța spune că trebuia verificat dacă au fost respectate prevederile Legii privind statutul municipiului Chișinău. Printre ele se află procedura prin care subiectul eliberării viceprimarilor se examinează în două ședințe consecutive ale Consiliului Municipal.
Decizia Curții de Apel nu stabilește dacă revocarea a fost legală și nu reprezintă o nouă numire în funcție. Suspendarea oprește temporar efectele dispoziției și restabilește provizoriu situația de dinainte. Fondul cauzei va fi examinat separat.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Irina Gutnic a fost numită viceprimar în octombrie 2022. Ion Ceban a anunțat public revocarea ei pe 11 mai 2026, fără să explice motivele. Gutnic a contestat actul în instanță și a vorbit, la mai multe conferințe de presă, despre presupuse ilegalități în activitatea Primăriei. Ceban a dat-o, la rândul lui, în judecată pentru apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale.
Articolul Curtea de Apel Centru, despre revocarea Irinei Gutnic: Suspiciuni privind procedura apare prima dată în Realitatea.md.