
Tesla a amânat cu 15 zile prezentarea noului model Roadster, motivând că are nevoie de vreme bună pentru asta. Acum le este tuturor clar de ce! Producătorul american a organizat un eveniment spectaculos pe poligonul de testare al companiei SpaceX din McGregor, Texas, dezvăluind o variantă complet redefinită a celei de-a doua generații Tesla Roadster.
La două decenii de la introducerea primului model original și la nouă ani de la prezentarea prototipului inițial din 2017, noul vehicul renunță la vechile specificații și adoptă o filosofie stilistică de tip „cyberfication”, inspirată din aviația militară de vârf, mai exact de la aeronavele SR-71 și F-35.
Conceput prin colaborarea directă dintre inginerii Tesla și cei de la SpaceX, noul Roadster este prezentat drept un vehicul conceput să depășească limitele fizicii tradiționale! Directorul executiv Elon Musk și vicepreședintele de inginerie Lars Moravy au subliniat că modelul reprezintă ultimul automobil cu direcție manuală produs de marca americană, fiind creat pentru a stabili standarde extreme de performanță pe pistă.
Limbaj estetic inspirat din aerospațial și habitaclu cu direcție steer-by-wire
Exteriorul noului Roadster adoptă o linie stilistică minimalistă, caracterizată prin faruri ascunse, o bandă luminoasă posterioară pe toată lățimea caroseriei și elemente aerodinamice integrate la nivelul suprafețelor.
Caroseria folosește vopseaua tehnică „Ano White”, derivată din tehnologiile de protecție a rachetelor spațiale împotriva radiațiilor ultraviolete, temperaturilor criogenice, coroziunii și descărcărilor electrostatice.
Geamurile nuanțate au fost tratate prin tehnologia „Gold Glazed”, imitând stratul de cupru aurit aplicat pe vizierele costumelor spațiale, în timp ce elemente din titan accentuează detaliile exterioare. Structura mai beneficiază de jante ultra-ușoare cu spițe subțiri.
Habitaclul configurat pentru un plus de manevrabilitate folosește o tapițerie din microfibră gri aplicată peste pachetul de nuanță Ultrawhite. Iar pentru reducere maximă a masei proprii, scaunele au o poziție fixă și sunt turnate direct în șasiu, fiind construite din magneziu, titan și fibră de carbon.
Sistemul de control este integral digital de tip steer-by-wire, operat prin intermediul unui volan-manșă (yoke), alături de accelerație și frână operate tot prin cabluri. Măsurătorile de la bord sunt afișate pe un ecran central tactil, susținut de două afișaje secundare amplasate în fața șoferului.
Sistem de aspirație cu ground effect și rulare în regim inversat pe tavan
Performanța dinamică a noului model se bazează pe o arhitectură hibridă aero-spațială ce integrează un sistem de aspirație cu ventilatoare sub caroserie („multi-mode suction system”), echipată cu fuste mobile de etanșare la sol.
În modul Track, suspensia coboară caroseria cât mai aproape de sol, iar ventilatoarele creează o zonă de presiune foarte scăzută sub mașină. Această aspirație generează o apăsare aerodinamică continuă de până la 2G, posibilă chiar și la viteză zero sau în staționare.
Efectul exercitat de sistemul de aspirație generat este atât de puternic încât permite vehiculului să ruleze complet răsturnat, pe tavanul unei piste speciale suspendate. În timpul rulării pe traseu, sistemul adaptează debitul de aer prin canalele frontale și posterioare: la viteze reduse maximizează tracțiunea pentru accelerare, iar la viteze ridicate canalizează fluxul pentru viraje strânse cu accelerații laterale extreme. Eleronul posterior activ își modifică unghiul de atac în mod automat în funcție de datele calculate în timp real, oferind moduri de mare apăsare (high downforce) sau de frecare redusă (low drag).
Propulsoare cu gaz rece de la SpaceX: Zboruri de scurtă durată, rotații în aer și 80 kN de împingere
Completarea sistemului aerodinamic este asigurată de pachetul tehnologic derivat de la SpaceX, format din propulsoare cu aer comprimat la înaltă presiune (cold-gas thrusters). Toate spațiile libere din structura caroseriei sunt umplute cu rezervoare sub presiune înfășurate în fibră de carbon (COPV), având un volum total de 600 de litri și stocând 250 kg de aer la presiuni ultra-înalte. Sistemul este reîncărcabil prin intermediul unor compresoare de aer integrate la bord.
Gama Roadster este structurată în trei versiuni distincte de echipare:
- Performance: Configurație cu două locuri, pregătită pentru drumurile publice. Include elemente de aerodinamică activă și sistemul de aspirație multi-mod. Este capabilă de accelerații 0-97 km/h în mai puțin de 1.6 secunde, iar autonomia estimată poate depăși 482 km.
- Este disponibilă prin rezervare standard rambursabilă (5000 de dolari pentru a prinde locul în rând și alți 45.000 de dolari care sunt necesari de a fi achitați în termen de 10 zile pentru a confirma rezervarea).
- Thrust: Configurație de pistă cu două locuri, oferită în serie limitată. Adaugă patru propulsoare cu aer comprimat, montate în partea posterioară, alimentate prin 10 duze ce generează o forță totală de peste 80 kilonewtoni (kN). Gazele părăsesc duzele la viteze supersonice, creând undele de șoc vizibile sub formă de diamante Mach. În cadrul demonstrației live, puteți vedea cum automobilul a înregistrat o accelerație 0-97 km/h în 0.81 secunde!
- Datorită disponibilității limitate, varianta „Thrust” este limitată la o singură comandă per client. Tesla își rezervă dreptul de a anula comenzile duplicate. Rezervarea pentru a prinde locul este de aceeași sumă, iar pentru confirmarea rezervării sunt necesari de achitat în 10 zile tocmai 245.000 de dolari!
- Rocket: Configurație dedicată zborului cu un singur loc, disponibilă exclusiv pe bază de invitație și neaprobată pentru utilizare pe drumurile publice! Integrează tot ce au versiunile de mai sus, plus un ansamblu de 10 propulsoare distribuite pe tot perimetrul caroseriei, inclusiv sub podea și pe secțiunea frontală. Această dispunere permite propulsarea vehiculului în aer, efectuarea de manevre de rotație completă (barrel roll sau kickflip) peste obstacole, sărituri peste alte mașini, dar și stabilizare aeriană prin ajustări efectuate în fracțiuni de secundă. Este capabilă de 0-97 km/h în mai puțin de 0.59 secunde și poate dezvolta peste 370 km/h.
Producția programată pentru anul 2028
Conform declarațiilor făcute de Elon Musk, producția de serie pentru noul Tesla Roadster va demara efectiv în anul 2028, acesta din imagini fiind un prototip funcțional. Lista de comenzi a fost redeschisă oficial. Prețul final de vânzare pentru fiecare dintre cele trei versiuni nu a fost comunicat.
Utilizarea sistemelor cu propulsoare aeriene active întâmpină limitări de omologare rutieră din cauza suflului gazos dispersat la distanțe de zeci de metri, motiv pentru care versiunile echipate cu duze supersonice sunt încadrate ca opțiuni speciale destinate circuitelor închise.
GALERIE FOTO:
Articolul (video) Tesla a avut nevoie de vreme bună la prezentarea noului prototip Roadster pentru că își poate lua zborul apare prima dată în Autoblog.md.















































