Podul temporar peste Nistru, între localitățile Cosăuți și Iampol, este realizat în proporție de 65%, iar lucrările ar urma să fie finalizate până la sfârșitul anului. Construcția nu va asigura însă o nouă legătură rutieră între Republica Moldova și Ucraina pentru transportul de pasageri și de mărfuri. Potrivit autorităților, podul va fi utilizat exclusiv pentru transportarea materialelor necesare construirii podului permanent, un proiect pentru care nu a fost identificată, deocamdată, o sursă de finanțare.