PNL intră în opoziție. Bolojan, mesaj pentru liberalii care refuză să voteze Guvernul Niculescu

„În condiții normale, cea mai corectă decizie din punct de vedere politic este să nu votezi. Nu suntem în niște condiții normale”, a spus Bolojan la Digi24.

Întrebat despre liderii liberali care au anunțat că nu vor vota, între care deputatul Dragoș Ciobotaru și prefectul de Arad, Bolojan a spus că situația este una complicată pentru România.

„Această criză politică nu mai poate fi prelungită. Oricum a fost prelungită foarte mult și nu din vina noastră”, a afirmat el.

Premierul interimar a admis că nu este comod să vezi o anumită componență a guvernului. „Sunt mulți colegi care, într-adevăr, au rezerve pertinente vis-a-vis de acordarea măcar a unui vot de investire. Vom discuta mâine acest lucru și vom vedea care va fi decizia”, a spus Bolojan.

„Un vot pentru această țară”

Liderul PNL a insistat că votul nu este o garanție politică.

„Nu votăm pentru a pune pe cineva în guvernare. (…) Dăm un vot pentru această țară, ca să nu avem alte complicații, care înseamnă costuri importante pentru cetățeni”, a explicat el.

Bolojan susține că nu a negociat funcții, nici în guvern, nici la nivelul secretarilor de stat. Discuțiile cu premierul desemnat au vizat respectarea țintei de deficit, aprobarea cheltuielilor suplimentare doar pe baza unor venituri sigure, păstrarea angajamentelor internaționale și a investițiilor. „Altfel ne întoarcem de unde am plecat și toate eforturile pe care le-au făcut românii în această perioadă s-au făcut degeaba”, a spus el.

Acordul cu Luca Niculescu ar fi doar unul de instalare, cu durată limitată, până la aprobarea bugetului pe 2027, în ianuarie sau februarie. PNL își rezervă inclusiv dreptul de a vota o moțiune de cenzură.

PNL, în opoziție de săptămâna viitoare

Bolojan a anunțat că PNL intră în opoziție începând de săptămâna viitoare. Liberalii nu vor bloca lucrurile bune făcute de guvern, dar vor „taxa” risipa banilor publici.

„PNL va face opoziție corectă și cinstită și cred că este o perioadă în care e foarte important ca PNL să arate că nu este PSD”, a spus Bolojan. El vrea ca liberalii să construiască „un pol de modernizare”, astfel încât oamenii care cred în muncă cinstită și în direcția europeană a României „să aibă cu cine să voteze în 2028”.

Publicat
Din categoria Politic