S-a tuns cu un minut înainte de a se cântări, ca să nu fie anulată lupta, dar a pierdut titlul mondial la MMA

Bishop a câștigat vineri seară, la Chicago, prin decizie unanimă, cu 48-47 la toți cei trei arbitri. Ea și-a luat astfel revanșa pentru înfrângerea suferită anul trecut tot în fața lui Carmouche și a devenit prima campioană PFL la categoria muscă.

Carmouche a fost aproape de victorie încă din prima rundă, când și-a trimis adversara la podea cu un croșeu. Bishop s-a refăcut însă. În ultima rundă, a dus-o pe Carmouche la sol.

Un minut până la cântar

Cu o zi înainte, Carmouche, în vârstă de 42 de ani, avea cu 0,4 livre, adică aproximativ 180 de grame, peste limită, potrivit People. Fără să atingă greutatea, lupta ar fi fost anulată.

„Nu mai transpiram. Am încercat să scuip, dar nu mai aveam salivă. Am încercat să urinez, dar nu mai aveam ce”, a povestit ea pentru Uncrowned. Lenjeria cântărea și ea, așa că s-a cântărit dezbrăcată.

„Mai aveam un minut până la cântărire, altfel lupta era anulată. Singurul lucru rămas, deși fusese aruncat mai mult ca o glumă, era părul”, a explicat luptătoarea. Momentul a fost filmat și publicat pe Instagram. Când crainicul a anunțat 125 de livre, Carmouche și-a scuturat firele de păr de pe cap.

Ea spune că îi este tot mai greu să slăbească pentru această categorie din cauza densității osoase, care crește. Categoria superioară, de 61 de kilograme, i s-ar potrivi mai bine, dar consideră că evoluează mai bine la cea de 56,7 kilograme.

Cine este Liz Carmouche

Carmouche este fostă pușcașă marină și a servit în Irak înainte să înceapă cariera în MMA, în 2010. În 2013, a fost protagonista primului meci feminin din istoria UFC, împotriva Rondei Rousey.

Supranumită „Girl-Rilla”, ea a câștigat titluri mondiale în Bellator și în PFL, inclusiv turneul PFL din 2025, când a învins-o pe Bishop prin knockout tehnic. După înfrângerea de la Chicago, are un palmares de 26 de victorii și 9 înfrângeri.

Publicat
Din categoria Politic