Partidul RN a făcut acest pas exact în momentul în care Franța este zguduită de proteste, iar guvernul nu reușește să obțină adoptarea bugetului din cauza lipsei unei majorități parlamentare. Datoria publică este de 119% din PIB (spre comparație: în Marea Britanie – 102%, iar în Germania – 63%), iar deficitul se estimează că va ajunge la 5,4% din PIB în 2026, ceea ce este cu mult peste plafonul de 3% stabilit de Uniunea Europeană.
Pentru a reduce deficitul la 5% în 2027, guvernul a anunțat măsuri extrem de nepopulare de reducere a cheltuielilor bugetare în valoare totală de 54 de miliarde de euro.
Însă Le Pen dorește mai multe măsuri de acest gen. Ea propune ca Franța să preia „frâna datoriei” germană (o limită legislativă a nivelului deficitului bugetar), consacrând această „regulă de aur” în Constituția franceză.
Este important faptul că această modificare a Constituției trebuie aprobată prin referendum. Pentru suspendarea aplicării sale timp de un an va fi necesară aprobarea unei majorități parlamentare de 60%, iar pentru prelungirea acestei suspendări pentru al doilea an – un nou referendum. Astfel, Le Pen propune o concepție populistă a consolidării bugetare.
În loc să se bazeze pe modelul tehnocratic obișnuit, în care restricțiile bugetare, juridice sau ecologice sunt consacrate prin norme greu de modificat (cum ar fi prevederile Constituției sau ale tratatelor europene), Le Pen dorește să conducă o politică de austeritate strictă pe baza unui mandat democratic. Dacă în Grecia „troica” (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional) a impus strângerea curelei, în Franța politica de austeritate bugetară trebuie aprobată chiar de alegătorii francezi.
O abordare populistă a măsurilor nepopulare
Este o abordare îndrăzneață, dar cu o puternică contradicție politică, caracteristică programelor multor partide de extremă dreapta. Pentru a realiza economiile promise, Le Pen va trebui să reducă nu numai cheltuielile legate de imigranți (aceste măsuri sunt populare în rândul electoratului său), ci și cheltuielile sociale, inclusiv pensiile și sănătatea (iar acestea nu sunt populare).
Una dintre modalitățile prin care Le Pen intenționează să asigure economiile este reducerea numărului funcționarilor publici. Cu toate acestea, o proporție disproporționat de mare dintre alegătorii RN locuiește în sate și în zone ale clasei muncitoare și ale clasei de mijloc inferioare, unde există deja probleme cu serviciile publice. Mulți dintre acești alegători depind de beneficiile sociale și de ajutoarele sociale, în timp ce alții locuiesc în regiuni care se confruntă cu o penurie de asistente medicale, profesori, judecători și polițiști. Acești alegători cer, de obicei, ca sectorul public să se extindă, nu să se reducă.
O astfel de contradicție nu este specifică doar Franței. În toată Europa, naționaliștii de dreapta au început să combine cererile de consolidare a statului cu politica de austeritate bugetară. Partidele RN, „Alternativa pentru Germania” (AfD) și Reform UK pot avea divergențe profunde pe multe teme, dar sunt de acord că este necesar să se reducă cheltuielile publice și să se limiteze datoria publică.
Le Pen face cu grijă o distincție clară între ea și AfD, care este mai deschisă în ceea ce privește radicalismul și rasismul. Le Pen nu a permis ca RN să se alăture aceleiași fracțiuni din Parlamentul European din care face parte AfD. În schimb, ea s-a apropiat de prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, căreia a reușit să i se prezinte ca făcând parte din noua generație de naționaliști de dreapta, mai respectabili.
Este o poveste cunoscută în Franța. Extrema dreaptă, care odinioară era asociată cu radicalismul politic și economic, a devenit, aparent, mai moderată și „responsabilă”. Meloni colaborează cu Uniunea Europeană pe o serie de chestiuni și duce o politică economică prudentă, iar acum și Le Pen a demarat propria sa „melonizare”.
Retorica sa, în pragul alegerilor prezidențiale care vor avea loc anul viitor, este ajustată astfel încât alegătorii de centru-dreapta să se liniștească. Pentru a-și face atractiv programul de reduceri masive ale cheltuielilor bugetare, ea face referire la nimeni altul decât la Charles de Gaulle – legendarul lider politic al Franței din secolul al XX-lea. Ea a promis chiar că va duce o politică europeană mai „constructivă”, așa cum a făcut-o de Gaulle la revenirea sa la putere în 1958.
Transformarea „europeană” a extremei drepte
În realitate, Le Pen dorește să reducă la jumătate contribuția netă a Franței la bugetul UE. Însă ea prezintă această idee nu ca pe o renunțare revoluționară la Europa, ci ca pe o revenire la nivelul contribuțiilor nete din perioada administrației de centru-dreapta a lui Jacques Chirac (1995-2007). Ea a propus chiar armonizarea nivelului accizelor la alcool și tutun cu ratele europene și transferarea unei părți din veniturile suplimentare către UE.
Această transformare evidentă a lui Le Pen uimește în special prin renunțarea sa la propriul trecut politic. Referirile la de Gaulle ar fi fost de neconceput anterior, având în vedere că tatăl ei, Jean-Marie Le Pen, a fondat „Frontul Național” împreună cu oponenții lui de Gaulle și cu cei care nutreau nostalgie pentru regimul colaboracionist de la Vichy.
Le Pen încearcă să șteargă din memorie și amintirile legate de radicalismul său antieuropean. Cu doar zece ani în urmă, ea lăuda Brexitul și discuta despre atractivitatea ieșirii Franței din UE (Frexit). În timpul campaniei prezidențiale din 2017, ea a îndemnat Franța să iasă din zona euro, dar a fost înfrântă umilitor de Emmanuel Macron în dezbaterile televizate decisive.
Poate că a învățat din această experiență. Noul său discurs despre contururile viitoarei politici economice a fost plin de cifre și detalii tehnice. Într-o perioadă în care partidul ei este zguduit de scandalul legat de declarațiile antisemite atribuite adjunctului său, Jordan Bardella, ea a decis să-și construiască o imagine de politician responsabil din punct de vedere bugetar. După ce a criticat datoriile uriașe acumulate sub Macron, ea s-a prezentat ca o apărătoare a disciplinei bugetare, deși aceasta este de obicei susținută de liberalii clasici.
Totuși, programul lui Le Pen nu este doar o simplă încercare de a conferi respectabilitate partidului RN. Poate că este un semn al unei transformări mai ample a extremei drepte europene. Timp de decenii, în politica economică s-a menținut o graniță relativ clară: partidele de centru-dreapta și cele liberale apărau disciplina financiară și reformele de piață, în timp ce stânga și – din ce în ce mai des – extrema dreaptă cereau consolidarea protecției sociale și a rolului statului.
Această configurație a forțelor se schimbă, probabil, pe fondul apariției unor noi combinații politice. Naționalismul, restricțiile privind imigrația și consolidarea frontierelor sunt acum combinate, de obicei, cu disciplina bugetară și reducerea cheltuielilor sociale.
Dacă această combinație se va menține, Le Pen ar putea deveni întruchiparea unei noi alianțe între naționalism și neoliberalism. Popularitatea unei astfel de alianțe crește la nivel mondial, iar despre acest lucru scriu în noua mea carte „Libertate, solidaritate și societate”.
Totuși, întrucât partidele de extremă dreapta își trag în mare parte puterea electorală din rândul alegătorilor care au cel mai mult de pierdut din cauza măsurilor severe de austeritate bugetară, acestea vor fi nevoite să concilieze promisiunile privind apărarea națională cu realitățile reducerii cheltuielilor publice.
Răspunsul la întrebarea dacă Le Pen va reuși să facă față acestei sarcini complexe va determina nu numai propriul ei viitor politic, ci și viitorul naționaliștilor de dreapta europeni în ansamblu.
Laurent Varluse este
profesor de istorie la Universitatea Sorbona și autor al cărții „Libertate, solidaritate și societate: Capitalismul și integrarea europeană din 1945 până în prezent” (Cambridge University Press, 2026).
©: Project Syndicate, 2026.
www.project-syndicate.org
The post În Franța, extrema dreaptă susține acum o politică bugetară de austeritate strictă appeared first on LOGOPRESS.