Compania pe primul loc la poluare și-a retras obiectivul privind sticlele reutilizabile. Un sfert din sticlele sale ar fi trebuit să fie reutilizabile până în 2030

Una dintre cele mai vizibile promisiuni ale companiei Coca-Cola privind ambalajele sale pare să fi dispărut în liniște.

Potrivit Yahoo News, obiectivul companiei de a vinde 25% din băuturile sale în recipiente reutilizabile până în 2030 nu mai apare pe site-ul său web.

Compania a ocupat primul loc în clasamentul poluării cu plastic timp de șase ani consecutivi, iar măsura ar fi trebuit să vină pentru reglementarea acestei probleme.

Un utilizator Instagram a semnalat în această săptămână faptul că informația potrivit sticlele reutiizabile nu mai apare pe site-ul firmei.

Postarea respectivă a citat două grupuri care au urmărit îndeaproape amprenta de plastic a companiei și angajamentele publice privind ambalajele, potrivit sursei.

De asemenea, a precizat că Coca-Cola a deținut primul loc în clasamentul poluatorilor cu plastic timp de șase ani consecutivi și produce peste 130 de miliarde de sticle anual.

Compania a eliminat angajamentul din 2022 de pe site-ul său după luna noiembrie 2024. Acest lucru a îngreunat urmărirea unui criteriu public de referință pentru sticlele reutilizabile pe propriul site web al companiei.

Publicat
Din categoria Politic