„Politica este o ușă închisă pentru multe femei”. Diana Buzoianu, despre misoginismul din politică: Trebuie să ne înfurie faptul că e o discriminare

Într-un interviu din cadrul emisiunii „Temeralii” transmisă de Digi 24, Diana Buzoianu a vorbit despre misoginismul din politică.

Potrivit acesteia, „femeilor li se spune mai des tu ai un rol foarte important la job-ul tău, ai un rol foarte important în familie, ai un rol foarte important în comunitatea ta. Foarte puțin oameni fac acest efort extra de a se duce să aducă femeile în politică”.

Politica, „o ușă închisă pentru femei”

„Cred că ar fi mult mai multe femei care ar veni în politică, dacă doar ar simți că politică este o ușă care este deschisă și pentru ele. Pentru că de cele mai multe ori, politică este o ușă închisă pentru multe dintre femei”, a spus Buzoianu.

Ministra interimară a Mediului a povestit despre o întâmplare care a avut loc la Broșteni, când au avut loc inundații.

„Eram îmbrăcată într-adevăr în blugi, într-un tricou, eram îmbrăcată în niște adidași de teren, de munte. Pentru că era efectiv noroi, era totul distrus în zonă. M-am dus acolo și în timp ce eu vorbeam cu oamenii, deja apăruseră știri pe diverse canale”, a spus ea.

„Cum eu sunt încălțată în adidași de la Balenciaga. N-am avut în viața mea adidași de la Balenciaga, vă spun sincer. Dar cumva ideea asta că oamenii s-au uitat la mine și în tot efortul acela în care eu vorbeam cu oamenii a căror viață foste complet distrusă și eu eram pe teren să vorbesc cu oamenii aceștia, singurul lucru care a contat a fost cu ce eram eu încălțată”, a continuat Buzoianu.

Ea afirmă că „noi nu ar trebui să facem față mai multor atacuri, mai multor discriminări. Nu trebuie noi să ne facem aceste supereroine care reușim să trecem peste discriminare”.

„Trebuie să acceptăm că este o discriminare, trebuie să ne înfurie faptul că este o discriminare, trebuie să luptăm ca următoarele generații și noi să nu mai fim discriminate”, a adăugat Diana Buzoianu.

Publicat
Din categoria Politic