Prioritățile imediate, pregătirea pentru iarnă, audierile din Parlament și coordonarea mesajelor viitorilor miniștri s-au aflat printre temele abordate.
Oprea s-a declarat încrezător și că PNL va acorda voturile necesare învestirii Guvernului, în baza acordului semnat de Ilie Bolojan și Luca Niculescu. Întrebat cum va putea noul Executiv să colaboreze cu liberalii după confruntările politice din ultima perioadă, social-democratul a susținut că relația nu trebuie să se bazeze pe „bunăvoință”, ci pe „responsabilitate”.
Ce a discutat viitorul Cabinet cu Luca Niculescu
Ștefan-Radu Oprea a descris întâlnirea de la Vila Lac drept una de lucru, la care au participat persoanele propuse să intre în viitorul Cabinet, în eventualitatea obținerii votului de învestitură.
„O întâlnire foarte bună de lucru. Am fost prezenți toți cei care ar urma să facă parte din cabinet, dacă va primi votul de învestitură marți, pentru că trebuia să vorbim împreună cu premierul desemnat, să vedem toate prioritățile pe care le avem într-un termen foarte scurt, să ne pregătim pentru audieri, să avem un mesaj coordonat, un mesaj realist, un mesaj cu responsabilitate despre perioada în care ne aflăm”, a declarat Ștefan-Radu Oprea.
Una dintre preocupările imediate ale echipei propuse de Luca Niculescu este pregătirea pentru sezonul rece.
„Am vorbit cu toții despre cât de pregătiți suntem pentru trecerea iernii, ce măsuri putem să luăm foarte rapid”, a afirmat Oprea.
Potrivit acestuia, discuțiile au reprezentat și o trecere în revistă a problemelor care vor trebui abordate imediat după instalarea noului Executiv.
„O trecere, dacă vreți, un inventar al problemelor care sunt foarte stringente și arzătoare astăzi și care, de a doua zi, de marți, în ședința de guvern, dar imediat după, ce fiecare dintre colegi va merge la ministerul pe care îl va conduce, să putem să venim cu măsuri foarte rapide”, a declarat ministrul propus al Apărării.
Oprea: „Am încredere că acest cabinet va trece”
Întrebat cât de sigur este de voturile parlamentarilor PNL, în condițiile în care acestea sunt importante pentru învestirea noului Executiv, Oprea a invocat acordul încheiat între liderul liberal Ilie Bolojan și premierul desemnat Luca Niculescu.
„Cred că acordul pe care l-a semnat Ilie Bolojan, în calitate de președinte al Partidului Național Liberal, cu premierul desemnat Luca Niculescu, ar trebui să dea siguranță că voturile de învestitură vor fi în favoarea acestui cabinet. Sigur, întotdeauna există un semn de întrebare. Până la vot, mai sunt două zile și vom vedea. Dar am încredere că acest cabinet va trece”, a declarat Oprea.
Întrebat dacă îl consideră pe Bolojan un om de cuvânt, după experiența colaborării cu acesta, social-democratul a răspuns afirmativ, dar a adăugat și o critică.
„Am lucrat cu el. De obicei, când promite ceva, se ține de cuvânt, într-adevăr. În schimb, are și încăpățânarea cealaltă caracteristică a domniei sale, care nu întotdeauna a fost cea mai bună”, a spus Oprea.
Cum crede că va funcționa relația cu liberalii
Ștefan – Radu Oprea a fost întrebat și cum privește situația în care Cabinetul Niculescu depinde de voturile PNL, după ce social-democrații l-au criticat pe Ilie Bolojan și au contribuit la înlăturarea Guvernului său prin moțiune de cenzură.
Ministrul propus al Apărării a respins ideea că sprijinul liberalilor ar trebui interpretat drept o formă de „bunăvoință”.
„Aici nu trebuie să fie vorba de bunăvoință, trebuie să fie vorba de responsabilitate. Pentru că este obligatoriu să avem o rectificare bugetară într-un termen foarte, foarte scurt. Vine o iarnă, care nu știm cum va fi, cu o grămadă de lucruri incerte, încă, cum ar fi repornirea reactoarelor nucleare de la Cernavodă”, a declarat Oprea.
El a insistat că România are nevoie rapid de un Executiv cu atribuții depline pentru a putea lua decizii în problemele urgente.
„Sunt măsuri urgente și pentru rezolvarea problemelor este nevoie de un guvern cu puteri depline. Nu cred că cineva în România astăzi își mai permite să se joace cu cetățenii României în această perioadă. Cred că deja a fost o perioadă prea lungă”, a afirmat Oprea.