Ilia Trombiţki: Nivelul apei în lacurile de acumulare Dubăsari și Novodnestrovsk a crescut după ploi

Ploile din Moldova au contribuit la creșterea nivelului apei în lacurile de acumulare Dubăsari și Nistru, susține expertul de mediu Ilia Trombiţki. El menționează, totuși, că precipitațiile prognozate pentru următoarele două săptămâni în amonte pe Nistru sunt insuficiente pentru o îmbunătățire semnificativă a situației, transmite IPN.

Expertul de mediu precizează, pe rețele de socializare, că ploile au provocat o creștere bruscă a debitului de apă care ajunge în lacul de acumulare Dubăsari, cu 50 de metri cubi pe secundă, ajungând la 75 de metri cubi pe secundă. Nivelul apei a urcat cu 8 centimetri, până la 28,10 metri. Ilia Trombițki menționează că în lacul de acumulare Novodnestrovsk, debitul de intrare este de 47 de metri cubi pe secundă, iar nivelul apei a crescut cu 3 centimetri, până la 110,96 metri.

Potrivit estimărilor expertului, pentru următoarele două săptămâni, în bazinul superior al Nistrului vor cădea aproximativ 30 de milimetri de precipitații, adică 30 de litri pe metru pătrat. În opinia sa, cantitatea e insuficientă pentru a îmbunătăți considerabil situația. Cu toate acestea, Ilia Trombițki precizează că, în următoarea lună, nu se așteaptă o înrăutățire a situației privind alimentarea cu apă.

Avertizarea cod galben de ploi puternice a fost emisă pentru intervalul de duminică, ora 18:00, până luni, ora 18:00. Meteorologii prognozează pe arii extinse cantități de precipitații de 15-49 de litri pe metru pătrat.

The post Ilia Trombiţki: Nivelul apei în lacurile de acumulare Dubăsari și Novodnestrovsk a crescut după ploi appeared first on ipn.md.