Un elev de clasa a VII-a a atacat cu un cuțit o profesoară și un alt elev, luni dimineață, 19 octombrie, la o școală din municipiul Bistrița, România. Cele două victime au fost transportate la spital, iar presupusul agresor a fost imobilizat de polițiști.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, incidentul a fost semnalat la numărul de urgență 112, în jurul orei 08:40.
Elevul ar fi agresat cu un cuțit o profesoară și un coleg. Potrivit informațiilor difuzate de Antena 3 CNN, elevul rănit ar fi intervenit pentru a-și apăra profesoara, care ar fi suferit răni în zona capului.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a anunțat că cele două victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale.
În urma incidentului, mai mulți elevi au prezentat stări de panică și agitație, fiind necesară mobilizarea suplimentară a echipajelor de intervenție.
Presupusul agresor a fost imobilizat și se află în custodia poliției. La fața locului au intervenit polițiști de ordine publică, de investigații criminale, din cadrul Biroului Siguranță Școlară și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Oamenii legii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor incidentului. Motivul agresiunii nu a fost stabilit deocamdată.