Reparația podului de lângă Circ ar putea agrava ambuteiajele din Chișinău. Ce recomandă experții?

Reparația podului de pe bulevardul Grigore Vieru, din preajma Circului din Chișinău, ar putea afecta semnificativ traficul rutier din capitală, în special în momentul în care vor începe lucrările de reabilitare a benzilor de circulație. Autoritățile trebuie să pregătească din timp rute alternative și să adapteze transportul public, pentru a reduce riscul formării ambuteiajelor, avertizează expertul în transporturi Roman Cozma.