
Instituțiile sociale din municipiul Chișinău pot fi conectate la agentul termic. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei, Ion Ceban, care a precizat că este vorba despre școli, grădinițe, spitale și alte instituții sociale.
„Dragi chișinăuieni, astăzi am semnat dispoziția de conectare la agentul termic, la căldură, a instituțiilor sociale din municipiul Chișinău. Școli, grădinițe, spitale și alte instituții sociale”, a declarat edilul.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/IMG_5078.MOV” muted=”false” thumbnails=”true”]
Anunțul vine după ce, în urmă cu patru zile, Termoelectrica a anunțat că este pregătită să înceapă furnizarea energiei termice pentru toate categoriile de consumatori, în contextul scăderii temperaturii aerului exterior. Potrivit întreprinderii, de agent termic pot beneficia instituțiile de educație timpurie, instituțiile de învățământ, instituțiile medicale și sociale, blocurile locative, precum și agenții economici.
Pentru blocurile locative, procedura poate fi inițiată de administratorul imobilului sau de gestionar, prin depunerea unei solicitări de conectare și a fișei tehnice care confirmă pregătirea instalațiilor de utilizare a energiei termice.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Ion Ceban anunță conectarea la căldură a școlilor, grădinițelor și spitalelor din Chișinău apare prima dată în Realitatea.md.