COMUNICAT // S.A. „Energocom” își exprimă îngrijorarea și dezacordul

S.A. „Energocom” își exprimă îngrijorarea și dezacordul față de modul în care sunt prezentate în spațiul public anumite informații privind plasamentele companiei în Valori Mobiliare de Stat (VMS).

Considerăm inacceptabilă prezentarea unor suspiciuni și acuzații neconfirmate într-o manieră care poate crea în percepția publicului impresia existenței unor ilegalități, în lipsa unor constatări oficiale ale instituțiilor competente. Depunerea unei sesizări către organele de drept reprezintă un demers legal și firesc într-un stat de drept, însă aceasta nu constituie, prin ea însăși, dovada săvârșirii unor abuzuri, încălcări sau infracțiuni.

Regretăm faptul că informația respectivă a fost prezentată și ulterior preluată de mai multe surse mass-media într-o manieră care favorizează concluzii speculative și prejudiciabile imaginii companiei, înainte ca autoritățile competente să se fi pronunțat asupra circumstanțelor invocate. Considerăm că scopul informării publicului trebuie să fie prezentarea echilibrată și obiectivă a faptelor, nu generarea de percepții negative prin titluri alarmiste, insinuări sau asocieri care nu sunt susținute de concluzii oficiale.

Menționăm că, deși reprezentanții unor instituții media, au solicitat punctul de vedere al companiei, anumite materiale au fost publicate înainte de recepționarea și reflectarea răspunsului oficial al S.A. „Energocom”, fapt ce pune sub semnul întrebării respectarea principiilor echidistanței și a informării complete a publicului.

Energocom este o companie comercială cu capital integral de stat, care îndeplinește un rol strategic în asigurarea securității energetice a Republicii Moldova și are responsabilitatea de a gestiona prudent, eficient și transparent resursele financiare aflate în administrarea sa.

În același timp, condamnăm practicile de diseminare a informațiilor incomplete, scoase din context sau prezentate într-o manieră care afectează nejustificat reputația unei entități economice de importanță strategică pentru stat. Libertatea presei reprezintă o valoare fundamentală într-o societate democratică, însă aceasta trebuie exercitată cu respectarea principiilor eticii și deontologiei profesionale, prin verificarea informațiilor, prezentarea tuturor punctelor de vedere relevante și evitarea insinuărilor susceptibile să inducă în eroare opinia publică.

Energocom își rezervă dreptul de a sesiza instituțiile competente cu privire la eventualele încălcări ale normelor privind informarea corectă a publicului și protecția reputației profesionale și comerciale a societății.

Îndemnăm cetățenii să consulte informațiile din surse oficiale și să trateze cu prudență afirmațiile care nu sunt susținute de date și documente verificabile.

S.A. „Energocom” nu se implică în dispute politice și nu va comenta speculații cu caracter politic. Prioritatea companiei rămâne asigurarea continuității aprovizionării Republicii Moldova cu gaze naturale și energie electrică, gestionarea responsabilă a resurselor și îndeplinirea obligațiilor sale în interesul consumatorilor și al securității energetice a țării.

Energocom