Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, va merge în Norvegia pentru negocieri privind Ucraina

Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, va merge în această săptămână în Norvegia pentru negocieri privind Ucraina, la care va participa și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Reuters, citând surse proprii.

La discuții urma să participe și Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump, însă acesta s-a îmbolnăvit și va lua parte la negocieri prin videoconferință.

La reuniunea de la Oslo sunt așteptați să participe și premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, reprezentanți ai grupului E4 — format din Marea Britanie, Franța, Germania și Polonia —, precum și delegați ai Uniunii Europene și NATO.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Potrivit altor două surse citate de Reuters, Witkoff intenționează să meargă și în Rusia, unde ar urma să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin.

Articolul Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, va merge în Norvegia pentru negocieri privind Ucraina apare prima dată în Realitatea.md.