Iranul și Rusia, ”mai apropiate ca niciodată”. Ce au discutat miniștrii de Externe la Teheran

Cooperarea dintre Iran și Rusia a ajuns la cel mai strâns nivel din istoria relațiilor bilaterale, a declarat ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, după întrevederea cu omologul său rus, Serghei Lavrov, care a efectuat o vizită la Teheran.

„Niciodată în istoria noastră Iranul și Rusia nu au cooperat atât de strâns ca acum”, a scris Araghchi pe rețeaua de socializare X, în data de 19 octombrie.

Potrivit oficialului iranian, în cadrul negocierilor au fost abordate situațiile din Liban, Palestina, Ucraina și Yemen, precum și extinderea cooperării economice și nucleare dintre cele două state.

Înaintea vizitei, Ministerul rus de Externe a anunțat că Lavrov urma să discute la Teheran despre modalitățile de depășire a ceea ce Moscova a numit „cea mai gravă criză internațională, provocată de agresiunea ilegală a SUA și Israelului”.

Anterior, președintele rus Vladimir Putin i-a transmis omologului său iranian, Masoud Pezeshkian, că Rusia este pregătită să medieze negocierile dintre Iran și Statele Unite, blocate în prezent.