VIDEO Droguri ascunse în jucării, transportate din Polonia în Moldova. Patru persoane, trimise în judecată

Patru cetățeni străini au fost trimiși în judecată pentru contrabandă cu droguri în scop de vânzare, după ce oamenii legii au ridicat peste 13,4 kilograme de substanțe narcotice și psihotrope. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), o parte dintre droguri ar fi fost transportate din Polonia și camuflate în jucării.

Potrivit anchetei, două femei din Ucraina, în vârstă de 34 și 41 de ani, primeau drogurile la Chișinău, le porționau în doze și le plasau în ascunzișuri din oraș, de unde urmau să fie preluate de clienți.

O parte dintre substanțe ar fi fost transportate din Varșovia, Polonia, prin punctul de trecere a frontierei Costești-Stânca, de către alți doi cetățeni ucraineni, o tânără de 20 de ani și un adolescent de 17 ani. Aceștia ar fi avut rolul de complici și urmau să livreze coletul femeilor din Chișinău.

Pentru a ascunde drogurile, suspecții ar fi folosit jucării, inclusiv un ursuleț de pluș și o mașinuță. Într-unul dintre cazuri, mașina de jucărie a fost învelită în peliculă alimentară și ambalată într-o cutie de carton.

Procurorii susțin că cele două femei care au primit drogurile ascunse în mașinuță au filmat substanțele după despachetare și au trimis înregistrarea organizatorului grupului infracțional.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/retinere-droguri.mp4″ muted=”false”]

 

În urma perchezițiilor efectuate la locuințele în care femeile ar fi depozitat substanțele, oamenii legii au ridicat peste 13,4 kilograme de droguri. Printre acestea se numără cocaină, PVP, mefedronă, clofedronă, MDMA, MDMB, ketamină și metamfetamină.

Substanțele urmează să fie nimicite după pronunțarea unei sentințe de către instanță, precizează PCCOCS.

Urmărirea penală continuă în privința altor presupuşi membri ai grupului infracțional organizat.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei patru riscă pedepse cu închisoarea de la 7 la 15 ani. Aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul VIDEO Droguri ascunse în jucării, transportate din Polonia în Moldova. Patru persoane, trimise în judecată apare prima dată în Realitatea.md.