Supracapacitatea industrială a Chinei și dependența tot mai mare de exporturi ar putea declanșa o criză economică globală, avertizează experții citați într-o analiză, informează telegraph.md, cu referire la Foreignaffairs.com
Excedentul comercial al țării asiatice a ajuns în 2025 la aproape 1 200 de miliarde de dolari, crescând de trei ori mai rapid decât comerțul mondial cu bunuri. Modelul a susținut economia chineză și a contribuit la menținerea unor prețuri scăzute pe piețele internaționale, însă riscă să devină nesustenabil pe măsură ce alte state își protejează industriile.
În prezent, China asigură aproximativ 30% din producția industrială mondială, iar ponderea sa ar putea ajunge la 45% până în 2030, potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite din 2024. Concentrarea producției într-o singură economie, combinată cu limitele cererii globale, amplifică riscurile pentru comerțul internațional.
De ce modelul economic al Chinei devine vulnerabil
Supracapacitatea industrială este alimentată de subvenții masive, credite direcționate către sectoarele prioritare și un renminbi considerat subevaluat, care face produsele chinezești mai competitive pe piețele externe. Aceste politici stimulează investițiile și producția, dar încurajează și concurența excesivă, în care companiile acceptă pierderi pentru a-și păstra cota de piață.
Potrivit analizei, aproape 30% dintre companiile industriale chineze înregistrează pierderi, proporția ajungând la 34% în sectoarele cu investiții accelerate. În loc ca firmele neviabile să iasă de pe piață, autoritățile locale și băncile de stat le mențin în activitate pentru a proteja locurile de muncă și veniturile bugetare.
Fenomenul, cunoscut sub denumirea de „neijuan”, descrie o competiție tot mai intensă, în care firmele investesc și produc mai mult fără a obține neapărat profituri mai mari. Rezultatul este un cerc vicios al supraproducției și al reducerii prețurilor, care afectează atât economia chineză, cât și concurenții săi străini.
Beijingul a recunoscut parțial problema și a anunțat măsuri pentru stimularea consumului intern, însă nu a renunțat la strategia bazată pe producție industrială și exporturi. Autoritățile urmăresc să consolideze poziția Chinei atât în sectoare avansate, precum inteligența artificială și vehiculele electrice, cât și în industriile cu valoare adăugată mai redusă.
O schimbare de direcție este complicată de structura sistemului economic. Oficialii locali sunt recompensați pentru creșterea economică, iar administrațiile depind de vânzarea terenurilor, subvențiile industriale și creditele bancare pentru finanțarea fabricilor și a parcurilor industriale. Trecerea la un model bazat mai mult pe consum ar presupune reforme dificile, pierderi de venituri locale și riscul unor concedieri masive.
Industria germană resimte deja presiunea
Consecințele expansiunii industriale chineze sunt vizibile inclusiv în Germania, o economie tradițional favorabilă liberului schimb. În 2025, exporturile germane către China au coborât la cel mai redus nivel din ultimul deceniu, în timp ce importurile din China au crescut.
Sectorul auto este printre cele mai afectate. Exporturile germane de automobile către piața chineză s-au redus cu 66% între 2022 și 2025, în timp ce exporturile chinezești de automobile s-au dublat. Presiunea asupra producătorilor europeni alimentează restructurările și riscul închiderii unor fabrici. Volkswagen analizează posibilitatea eliminării a până la 100 000 de posturi, iar BMW și Mercedes-Benz pregătesc, la rândul lor, măsuri de ajustare.
În acest context, Germania ia în considerare susținerea unor măsuri comerciale mai dure la nivelul Uniunii Europene, inclusiv tarife vamale menite să contracareze dezechilibrele comerciale și să încurajeze aprecierea monedei chineze.
UE și alte economii importante înăspresc deja măsurile împotriva importurilor chinezești prin tarife, cerințe privind producția locală și restricții justificate prin motive de securitate națională. În paralel, statele încearcă să reducă dependența de China în privința mineralelor critice și a tehnologiilor strategice.
De ce Beijingul nu poate repeta soluția din 2008
China s-a confruntat cu o criză a cererii externe în perioada 2008–2009. Atunci, autoritățile au ales să stimuleze economia prin investiții masive în infrastructură și construcții, în loc să încurajeze consumul gospodăriilor. Strategia a funcționat în condițiile creșterii populației active, urbanizării accelerate și extinderii clasei de mijloc.
Situația este diferită în prezent. Populația Chinei este în scădere din 2022, sectorul imobiliar traversează o criză începută în 2021, iar investițiile în infrastructură își pierd din eficiență. În același timp, industria prelucrătoare poate acoperi cu ușurință cererea internă, în timp ce serviciile rămân afectate de consumul redus.
După criza imobiliară, Beijingul a mizat din nou pe industrie, în special pe vehicule electrice, baterii, panouri solare și semiconductori. Exporturile nete au contribuit cu aproximativ 30% la creșterea PIB-ului Chinei în 2025, potrivit analizei. Însă cererea mondială nu poate absorbi la nesfârșit volume tot mai mari de produse, iar restricțiile comerciale riscă să limiteze accesul companiilor chineze pe piețele externe.
Cum s-ar putea propaga o criză la nivel mondial
Dacă modelul economic ar ajunge la un punct de ruptură, primele efecte s-ar resimți în China. Companiile care funcționează deja cu marje reduse ar putea intra în faliment, iar băncile de stat ar fi nevoite să recunoască pierderile generate de finanțarea firmelor neviabile.
O stagnare prelungită, comparabilă cu „deceniul pierdut” al Japoniei, ar putea afecta economia chineză, în condițiile în care datoriile sunt ridicate, populația scade, iar perspectivele de creștere sunt mai slabe decât în urmă cu două decenii.
Efectele s-ar extinde însă și în alte regiuni. Statele din Africa, America Latină și Asia, dependente de exporturile de materii prime către China, ar putea fi afectate de scăderea cererii și de prăbușirea prețurilor resurselor naturale. Reducerea investițiilor și a creditării chineze în străinătate ar putea provoca noi crize ale datoriilor suverane.
Capacitatea guvernelor de a interveni ar putea fi limitată de nivelul ridicat al datoriei publice, în special în economiile dezvoltate. În plus, coordonarea unui răspuns internațional ar fi mai dificilă decât în 2008, pe fondul deteriorării relațiilor dintre marile puteri și al scăderii încrederii în instituțiile internaționale.
Ce soluții propun experții
Pentru a reduce riscul unei crize, autorii analizei recomandă reechilibrarea treptată a economiei chineze prin stimularea consumului intern și diminuarea dependenței de exporturi. Printre măsurile propuse se numără aprecierea graduală a renminbiului, reducerea subvențiilor industriale, reformarea sistemului de înregistrare a gospodăriilor, cunoscut drept hukou, și consolidarea protecției sociale.
O parte a ajustării ar trebui coordonată cu politicile comerciale ale partenerilor Chinei, astfel încât dezechilibrele să fie reduse fără a provoca șocuri economice suplimentare.
Statele Unite sunt tot mai nemulțumite de refuzul Beijingului de a-și reechilibra economia, însă administrația președintelui Donald Trump se concentrează în prezent pe acorduri comerciale punctuale, care ar putea avea un impact limitat asupra problemelor structurale.
Autorii consideră că summitul G20 de la Miami, programat pentru luna decembrie, ar putea oferi Washingtonului ocazia de a forma o coaliție internațională care să determine China să adopte reforme. În opinia lor, dezechilibrele comerciale ar trebui să devină o prioritate a reuniunii.
În lipsa unor schimbări, excedentul comercial al Chinei riscă să devină tot mai greu de susținut, iar o eventuală criză ar putea afecta atât ambițiile Beijingului de a deveni un lider economic global, cât și economiile dependente de comerțul internațional. Consecințele ar putea depăși cu mult granițele Chinei și ar putea declanșa turbulențe comparabile cu cele din 2008–2009.